PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Măgireşti, Protopopiatul Moineşti. Cu acest prilej, a fost sfinţit Aşezământul social-filantropic „Sfinţii Ioachim şi Ana“. Aşezământul a fost ridicat cu sprijinul enoriaşilor din parohie, costurile lucrărilor ridicându-se la suma de 300.000 de lei. „Noua construcţie vine în sprijinul celor nevoiaşi, aici putând primi câte o masă caldă, săptămânal, 40 de persoane. În cuvântul adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul l-a felicitat pe pr. paroh Sorin Mariş pentru frumoasele realizări în cei 11 ani de păstorire. Pentru osteneala depusă, Preasfinţia Sa a oferit părintelui paroh Sorin Mariş rangul de iconom stavrofor. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului i-a îndemnat pe cei 700 de credincioşi prezenţi, care au înfruntat cu răbdare soarele arzător, să păstreze credinţa noastră strămoşească, să se înarmeze cu Duhul Sfânt pentru a putea lupta împotriva uneltirilor diavoleşti şi a rămâne neînvinşi în ceasul ispitelor“, a spus pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 539
Id: 23156
Data: Jul 9, 2012
Imagine:
Colocviile Putnei sunt dedicate în special istoriei Sfântului Ştefan cel Mare şi istoriei Mănăstirii Putna. Simpozionul de anul acesta va sta sub semnul aniversării a 20 de ani de la canonizarea strămoşului cuminte, prilej pentru a .....
Data: Jul 9, 2012
Pe 8 iulie 2012 Biserica Ortodoxa s-a aflat in Duminica a V-a dupa Rusalii, prilej cu care in Catedrala Episcopala, Sfanta Liturghie a fost savarsita de Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, dupa cum informeaza .....
Data: Jul 9, 2012
Duminica, 8 iulie 2012, in cadrul campaniei de informare ce se desfasoara in Proiectul SOCIAL - Strategia de ocupare si calificare prin invatare si activitati pentru libertate', la Asezamantul medico-social Sfantul Pantelimon de la Lacul Sarat a avut loc o conferinta de presa cu .....
Data: Jul 9, 2012
In perioada 11–14 iulie, sub egida Centrului de Cercetare si Documentare Ştefan cel Mare al Sfintei Manastiri Putna, se va desfasura la Manastirea Putna editia a XII-a a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei, dupa cum ne-a precizat Monahul Ieremia, Secretar Centrul de Cercetare .....
Data: Jul 9, 2012
Biroul de Presa al Patriarhiei Romane ne informeaza:In aceste zile de vreme caniculara, Patriarhia Romana indeamna parohiile si manastirile ortodoxe din tara, mai ales in mediul urban, sa vina in sprijinul celor afectati de caldura excesiva.In acest sens, preotii parohi, staretii si .....
Data: Jul 9, 2012
Vineri, 13 iulie 2012, incepand cu ora 17.30, Preotii de la Biserica Sfantul Gheorghe Vechi din Craiova, vor citi rugaciuni speciale pentru buna desfasurare a examenelor pe care elevii si studentii le sustin in aceasta perioada. Cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit .....
Data: Jul 9, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).