Punctul de vedere al Episcopiei Oradiei despre situatia de la Vasad

Biroul de Presa al Episcopiei Oradiei ne informeaza printr-un comunicat urmatoarele:Urmare a evenimentelor petrecute in ultima vreme in localitatea Vasad, din judetul Bihor, legate de litigiul patrimonial dintre comunitatea ortodoxa si cea greco-catolica, suntem in masura a face urmatoarele precizari, clarificari si indreptari, in conditiile raspandirii unor neadevaruri, exagerari si chiar calomnii, de catre structurile de conducere catolice de rit bizantin.Tot ceea ce s-a petrecut la Vasad demonstreaza incapacitatea conducerii Episcopiei catolice de rit bizantin din Oradea de a promova dialogul. Astfel, in mod unilateral, fara informarea si consultarea prealabila a Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei, inainte de sarbatoarea Floriilor, 5 aprilie 2012, uzand de titlul judecatoresc definitiv si irevocabil, in prezenta executorului judecatoresc, reprezentantii unitilor au dorit sa intre in biserica din Vasad, singura din localitate. Parohia ortodoxa a fost somata sa predea biserica, moment ce a starnit protestul credinciosilor ortodocsi (in numar de 870 [opt sute saptezeci] de persoane, in timp ce uniti sunt doar treizeci), fara a exista acte de violenta sau agresari fizice, asa cum tendentios au aratat reprezentantii Episcopiei unite.Desi Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a trimis Episcopului unit Virgil Bercea, ca in fiecare an, scrisoare irenica cu prilejul praznicului Invierii Domnului, acesta nu a raspuns, fiind pentru prima oara in ultimii cinci ani cand nu a trimis scrisoare irenica de Pasti. De fapt, este singurul ierarh care, in acest an, nu a raspuns cu scrisoare irenica Preasfintitului Parinte Sofronie, ci a preferat ca, in Saptamana Patimilor si in perioada pascala, sa atace in presa Biserica Ortodoxa Romana.A urmat o a doua tentativa de executare silita, la data de 26 aprilie 2012, esuata in mod intentionat de partea greco-catolica, datorita modului de abordare, executorul judecatoresc renuntand rapid la executare, iar Episcopia Unita victimizandu-se intr-o campanie de presa exagerata, urmarindu-se provocarea si tulburarea credinciosilor ortodocsi, deja lezati de aceste evenimente dureroase din viata lor. Şi aceasta campanie, ca si cele anterioare, nu a reprezentat altceva decat o alta incercare de manipulare a opiniei publice si a autoritatilor centrale si locale si, nu in ultimul rand, a instantelor judecatoresti, cu atat mai mult, cu cat marea majoritate a hotararilor judecatoresti ce privesc litigiile patrimoniale le sunt favorabile.Desi partea ortodoxa a fost acuzata de ura interconfesionala si actiuni antisociale contra greco-catolicilor , printr-o campanie agresiva de imagine, fara precedent, impotriva ortodocsilor, prin scrisori deschise distribuite in presa, in care automartirizarea si victimizarea excesiva au fost exhibate exagerat, raspunsul intelept si echilibrat al credinciosilor ortodocsi din Vasad a dus in derizoriu abordarea meschina a celor care, in ochii lumii, vor sa para asupriti si nedreptatiti, uitand ca doar cersetorii isi arata ranile!Dovada maxima a bunei credinte, din partea ortodocsilor crestini, a fost faptul ca, imediat dupa Sfintele Pasti, parohia ortodoxa din Vasad si-a amenajat un spatiu liturgic provizoriu de slujire, in casa parohiala, parasind, in buna randuiala, sfantul lacas aflat in litigiu, in perspectiva inaltarii unei noi biserici parohiale.In data de 3 mai 2012 , la ora 6 dimineata, in prezenta unitatii de jandarmi, s-a realizat executarea efectiva, prin taierea incuietorii si inlocuirea acesteia, unitii ocupand biserica si intrand efectiv in posesia acesteia.Solutia slujirii alternative in biserica din Vasad, propusa de catre uniti, nu este una viabila, deoarece experienta din ultimii ani a dovedit ca, in timp, apar blocaje provocate de catre greco-catolici, preotii si credinciosii ortodocsi majoritari avand parte de tratamente umilitoare din partea clerului unit. Un exemplu evident in acest sens este cel din localitatea Chet, unde, dupa deschiderea pe care Preasfintitul Parinte Episcop Sofronie a aratat-o romanilor uniti cu Roma din Bihor, la inceputul anului 2008, in acelasi an, la 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, preotul greco-catolic a blocat accesul preotului ortodox in biserica, desi era in vigoare un protocol semnat de slujire alternativa. In aceste conditii, credinciosii ortodocsi si-au construit o noua biserica, tarnosita de Preasfintitul Parinte Sofronie in data de 18 octombrie 2009, la doar un an de zile de la punerea pietrei de temelie.Din toate actiunile Episcopiei unite din Oradea, unilaterale, de provocare, se poate deduce reaua intentie, dorinta de exagerare rau voitoare, pentru a crea o falsa problema si, implicit, o imagine neadevarata cu privire la situatia confesionala din tara, in criza evidenta de credinciosi, compensata prin pofta morbida dupa lacasurile de cult construite de inaintasii celor de astazi, in majoritate ortodocsi, la fel cum si inaintasii credinciosilor care au ridicat bisericile au fost, la randul lor, tot ortodocsi.Atitudinile agresive din ultima vreme ale uniatilor si spectacolul dezonorant pe care il promoveaza, arata incapacitatea de a intra in dialog, in conditii normale, preferandu-se umilirea si intimidarea credinciosilor ortodocsi majoritari, prin folosirea jandarmilor (ca in timpul ocupatiei habsburgice) si a executorului judecatoresc. De altfel, chiar si chemarea in instanta a unei comunitati crestine, fie si in chestiuni patrimoniale, de catre o alta comunitate crestina, este total straina duhului Evangheliei Mantuitorului Hristos Iisus. Dumnezeu sa vada si sa judece!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 553

Id: 21704

Data: May 4, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).