Pustniceasca chilie a Cuviosului Ioan de la Prislop

Am ajuns in luna aprilie a acestui an la chilia daltuita in piatra de sfintele sale maini. Ocrotitor al Manastirii Prislop (aflata la vreo 500 de metri departare de locul in care cuviosul s-a nevoit) si a toata Ţara Hategului, ucenicul peste veacuri al Evanghelistului Ioan a primit pelerinii care au coborat pe o cararuie stramta, abrupta si alunecoasa, marginita de o parte de malul prapastios al raului Slivut si de cealalta parte de un perete masiv de stanca.Chilia sau Casa sfantului, cum este cunoscuta pana astazi, sta de sute de ani ca un turn de pavaza al Manastirii Prislop, ctitorie a Sfantului Nicodim de la Tismana.Aici, si-a petrecut zilele in neincetate rugaciuni si posturi Cuviosul Ioan, dupa ce, o vreme, a dus viata aleasa in obstea calugarilor de la Prislop. Numai dorul de vesnicele bunatati l-a putut rapi din cuibul casei parintesti pentru a-l purta pe calea calugariei si mai apoi pe cea a pustniciei, ale caror nevointe le-a imbratisat intru rugaciune, rabdare, smerenie pana la secera mortii.Despre Ioan Sihastrul, care nu trebuie confundat cu Ioan, egumen al Manastirii Prislop in a doua jumatate a secolului al XVI-lea (ales in anul 1585 mitropolit al Transilvaniei cu scaunul la Alba Iulia), aflam detalii si din cronica in versuri Plangerea Manastirii Silvasului, scrisa dupa anul 1762: Şi atunci, un tanar oarecare din sat / Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat; Din lume si rudenii cu totul au iesit / De aici la mine au venit. / Intr-o stanca chilie si-au facut / In care slujind, lui Dumnezeu a placut / Şi pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit; / Pestera si acum se gaseste / Şi «Chilia Sfantului» se numeste. / Iara dupa oarecare intamplare, / Cu a lui Dumnezeu inainte aparare, / Rudele sfantului cele din sat / Moastele cu totul le-au ridicat/ Şi in Ţara Romaneasca le-au adus / La oarecare manastire le-au pus. / Insa la neamul lui pururea se pomeneste / Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste.Candela nestinsa in rugaciuneAcest monah imbunatatit, care a trait in perioada sec. al XV-lea - al XVI-lea, a fost canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in luna iunie a anului 1992. De atunci si pana astazi, numarul credinciosilor care il cerceteaza cu inima pe Cuviosul Ioan, pentru a le mijloci rugaciunile la tronul Sfintei Treimi, creste vizibil, iar chilia sfantului de la Prislop este popas duhovnicesc in care gasesc duh de pace. Sfantul - candela nestinsa in rugaciune - ii privegheaza din cer, altfel nu se explica imprietenirea pe loc a pelerinilor cu raceala pietrei, muta si surda, dar atat de pilduitoare, asemenea vietii Cuviosului Ioan - mostenire spirituala nepretuita pe care ne-a lasat-o noua, fiecaruia in parte si ca neam.Carolina Bigu, pelerina la Prislop, cum singura isi spune, marturiseste: Sapata in stancile din apropierea Manastirii Prislop, la cativa metri de aceasta, chilia Sfantului Ioan de la Prislop povesteste inca de la prima vedere despre stapanul ei. Desi intampini oarecare dificultate pana escaladezi intrarea in grota, odata ajuns aici te invaluie pacea si calmul interior. Poti foarte usor sa spui o rugaciune sau sa-l rogi pe sfant sa mijloceasca pentru tine. Imprejur nu vezi nici pat, nici scaun, iar intrarea nu are usa. Peretii nu sunt pictati sau decorati cu icoane. Numai jocul de lumini si umbre din interior creeaza o stare enigmatica, dar simpla, sobra, dar nu intunecata, racoroasa, dar nu de gheata. Asa a fost si sfantul in viata lui.Lumina si tacereTot aici, in casa sfantului, dreptcredinciosii crestini invata lectia tacerii, dupa modelul ocrotitorului lor, care a iubit mult tacerea in timpul vietuirii pe pamant. Dar nu pot deprinde neglasuirea, bucuria, pacea, inainte de a strabate, la inaltime, un drum anevoios, care coboara prin padurea satului Silvasul de Sus, de-a lungul unui rau navalnic, Slivut. Atenti la pasii care se sprijina din cand in cand pe cate un colt de piatra, ei nu-si pot retine uimirea cand dau de frumusetea naturii: aer ozonat, padure tanara, pasari vesele care nu se mai opresc din cantat. Cu rabdare si atentie ajung la gura pesterii. La chilia sapata in piatra a Cuviosului Ioan. Credinciosii isi dau repede seama ca si urcusul este anevoios, nu doar coborasul, dar indemnul Cuviosului Ioan care razbate dintr-una din icoanele in care este infatisat - La munti, suflete, sa ne ridicam - ii mobilizeaza. Cei pe care puterile ii ajuta se incumeta sa se catere, sa isi infiga picioarele in grumazul stancii dure. Altii renunta si cedeaza florile sau lumanarile - prinos al bucuriei lor pentru intalnirea cu sfantul - temerarilor. Inauntru e lumina. Paradoxal, ar spune cei care nu au vazut locul, si n-ar mai inceta cu interogatiile: Lumina intr-o pestera?Da. E lumina unui lacas prea infrumusetat al Sfantului Duh, dupa cum se arata in Acatistul inchinat Cuviosului Ioan de la Prislop, care se propaga si peste locul in care sfantul a trait in ultima parte a vietii sale pamantesti, ca o marturie a milostivirii Cerului fata de noi toti. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 13 septembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 293

Id: 33766

Data: Sep 13, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei