Reactivarea Manastirii Ştefan Voda de la Vad

Asezamantul monahal Ştefan Voda din comuna Vad, judetul Cluj, va fi reactivat, potrivit unei hotarari luata marti, 22 noiembrie, in sedinta Permanentei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, prezidata de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, dupa cum informeaza radiorenasterea.ro. Manastirea va primi in administrare si biserica monument istoric din localitate. In localitatea Vad a existat o manastire inca din secolele al XV-lea – al XVI-lea, care a functionat ca centru episcopal, de unde vine si denumirea de azi a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. Amanunte despre hotararea reinfiintarii acestui locas a oferit exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru: La initiativa Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei se adauga si cea a localnicilor, care isi doresc reactivarea manastirii si chiar ctitorirea ei, pe cat le este in putinta. Manastirea de la Vad, la momentul acesta, are doar biserica-monument istoric, biserica stefaniana. Noua obste care va fi instalata la Vad trebuie sa construiasca toate corpurile de chilii necesare unei vieti monahale care sa se desfasoare in conditii normale .Urmeaza sa se intocmeasca documentatia necesara pentru obtinerea aprobarilor impuse atat la nivel eparhial, cat si mitropolitan si sinodal. Decizia de reactivare a Manastirii Ştefan Voda din Vad are si o insemnatate istorica, intrucat a fost luata in preajma comemorarii reinfiintarii eparhiei Clujului, 1921-2011.Foto: arhiva

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 510

Id: 18116

Data: Nov 23, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).