Sfânta Scriptura nu spune nimic despre viața sfintei familii în Egipt, dar exista unele relatari extra biblice care vorbesc despre aceasta.Magii de la Rasarit, dupa ce s-au închinat Domnului în Betleem, au fost calauziți sa se întoarca la casa lor pe alt drum, prin porunca unui înger. Irod, împaratul cel nelegiuit, vazând ca fusese înșelat de catre magi, a planuit sa omoare toți copiii din Betleem, pentru a-L omorî și pe Pruncul Hristos. Dar Dumnezeu a vazut intenția lui Irod și a trimis pe îngerul Sau la Iosif. Îngerul i-a aparut lui Iosif în vis și i-a poruncit sa ia Pruncul și pe mama Lui și sa fuga în Egipt. Iosif a facut asta. Luând pe Pruncul Iisus și pe mama Lui, a plecat în Egipt, unde a stat pâna la moartea lui Irod (Matei 2, 13-15). Egiptul era un loc logic pentru a gasi refugiu, deoarece era în afara ținutului stapânit de Regele Irod și, atât Egiptul, cât și Palestina faceau parte din Imperiul Roman, facând calatoria între ele ușoara și relativ sigura.Sfânta Scriptura nu spune nimic despre viața sfintei familii în Egipt, dar exista unele relatari extra biblice care vorbesc despre aceasta, relatari pe care le consemneaza Sfântul Nicolae Velimirovici.Copacul locuit de un demonCândFecioara Preasfânta, cu Pruncul Divin și dreptul Iosif s-au apropiat de orașul Hermopolis (Cairo), au vazut un copac în fața porții cetații. Calatorii, obosiți de calatoria lor, se apropiau de acest copac pentru a se odihni o vreme, chiar daca arborele era foarte înalt și nu oferea destula umbra. Egiptenii numeau acest copac „Persea” și îl venerau ca pe un zeu, deoarece credeau ca o divinitate era ascunsa în copac. În realitate, un duh rau locuia în el.Cândfamilia sfânta s-a apropiat copac, copacul s-a scuturat violent și duhul cel rau, îngrozit de apropierea copilului Hristos, a fugit. Apoi copacul și-a aplecat vârful pâna la pamânt și s-a închinat Creatorului sau ca o faptura raționala. Din acea zi, copacul a primit puteri miraculoase de la Hristos Domnul, de a vindeca orice infirmitate a oamenilor.Idolii se prabușescProfețiiIsaia și Ieremia, au profețit ca Domnul va veni în Egipt și ca prezența Lui va zgudui templele pagâne și va distruge idolii. Isaia a scris: „Iata Domnul vine pe nor usor si ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremura înaintea fetei Lui si inima Egiptenilor se topeste în ei”. (Isaia 19:1, cf. Ieremia 43:12-13.).Cândrefugiații divini au venit în orașul Hermopolis (Cairo de astazi), s-au apropiau de un templu pagân și toți idolii din templu au cazut dintr-o data și s-au spulberat. Scriitorul bisericesc Paladie scrie despre acest lucru în a sa Istorie Lausiaca: „Am vazut acolo templul pagân, în care toți idolii sculptați au cazut la pamânt la venirea Mântuitorului”.Sfântul ProorocIeremia, locuind în Egipt la batrânețe, a proorocit preoților pagâni din Egipt ca toți idolii vor cadea și toate chipurile cioplite vor fi distruse atunci când o Mama Fecioara cu un copil, nascut într-o iesle, va veni în Egipt. Preoții pagâni își aminteau bine aceasta profeție. În conformitate cu aceasta, au sculptat o reprezentare a unei mame care statea pe un pat și, lânga ea într-o iesle, pruncul sau înfașurat în scutece și venerau aceasta reprezentare. Regele Ptolemeu i-a întrebat pe preoții pagâni ce însemna aceasta reprezentare, iar ei au raspuns ca era un mister, prevestit de catre un profet parinților lor și ca ei așteptau împlinirea acestui mister. Și, într-adevar, acest mister s-a împlinit și a fost descoperit nu numai în Egipt, ci în întreaga lume.Smochinul și izvorul minunatDupa aceea, calatorii sfinți, s-au dus în satul Matarea. În apropierea satului au vazut un smochin și, în timp ce Iosif a intrat în sat cu treburi, Preasfânta Fecioara a mers sa se odihneasca sub smochin cu Hristos. Și, o, ce minune: copacul și-a coborât coroana pâna la pamânt pentru a crea o umbra pentru calatori și partea de jos s-a deschis în așa fel încât Maica cu Pruncul sa poata intra și sa se odihneasca. Și ceea ce este și mai miraculos: un izvor de apa curgatoare, dintr-o data, a izvorât în apropierea smochinului. Iosif a gasit o coliba în apropiere, unde s-au stabilit. Acolo au trait și au baut apa din acel izvor minunat. Acesta era singurul izvor de apa curgatoare ce se gasea în Egipt, pentru ca toata cealalta apa din Egipt vine de la râul Nil, care se ramifica în nenumarate canale. Astfel, Domnul Iisus, izvorul ceresc al apei vieții, prin prezența Sa, a chemat la suprafața acest izvor de apa curgatoare din pamânt.În orașul Cairode astazi, poate fi vazuta peștera în care a locuit familia sfânta. De asemenea, în satul Matarea, în apropiere de Cairo, se gasesc copacul sub care Maica Domnului s-a odihnit cu Domnul Iisus, precum și izvorul miraculos de lânga acest copac.(Articol publicat pe doxologia.ro în data de 29 decembrie 2013, semnat de Ioan Lucian Radu)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 857
Id: 36984
Data: Dec 28, 2013
Imagine:
Copiii din satele comunei Mironeasa şi din localitatea Hadâmbu, judeţul Iaşi, au primit şi în acest an cadouri consistente din partea lui Moş Crăciun. Aşa cum este tradiţia din ultimii 23 de ani, Moşul i-a aşteptat .....
Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).