Relatia dintre medici si sfinti, dintre profesia medicala si Biserica in general, nu a cunoscut intotdeauna doar momente pozitive. Adesea, cele doua aspecte s-au aflat in neconcordanta, iar uneori chiar in conflict deschis. Este important sa observam care sunt elementele-cheie care au definit si inca mai definesc atitudinea Bisericii fata de doctori si de profesia medicala in general.In Antichitate, lucrurile erau destul de amestecate in ceea ce priveste relatia dintre Biserica si profesia medicala. Medicii aveau doua variante de a invata propria meserie, si anume: ucenicia alaturi de un doctor priceput sau participarea la lectiile oferite de cativa specialisti renumiti in orasele principale ale lumii (vezi studiul lui John Duffy, "Byzantine Medicine in the Sixth and Seventh Century: Aspects of Teaching and Practice", in: Dumbarton Oaks Papers, XXXVIII (1984), pp. 21–27). Nu trebuie, insa, sa ne inchipuim ca lectiile primite fie in cadrul uceniciei, fie la aceste cursuri erau unele moderne cu exemple practice numeroase si care permiteau studentilor sa isi desfasoare activitatea cu un grad ridicat de succes. Medicina era o combinatie diversa intre filozofie, botanica, zoologie, anatomie umana si magie pura. De aceea, in primele veacuri, crestinii au avut o atitudine rezervata in general fata de medici. Medicii obisnuiau nu doar sa imprumute multe "leacuri" din cadrul magiei pagane, ci si sa fie persoane insetate de bani si de onoruri. Din punct de vedere politic, doctorii au inceput sa aiba o ascensiune din ce in ce mai mare. Datorita studiilor efectuate si, uneori, rezultatelor deosebite, ei au inceput sa detina o putere politica tot mai importanta (vezi studiul lui Barry Baldwin, "Beyond the House Call: Doctors in Early Byzantine History and Politics", in: Dumbarton Oaks Papers, XXXVIII (1984), pp. 15-19). Sa ne amintim aici chiar exemplul unui medic crestin si anume Cezarie, fratele Sfantului Grigorie Teologul, care a ajuns sa aiba o functie importanta la curtea lui Iulian Apostatul. De asemenea, datorita profesiei lor, medicii erau considerati responsabili pentru o serie de acte total inumane. Istoria conserva exemplele unor doctori care ofereau potiuni avortive sau care erau foarte priceputi in crearea unor otravuri eficiente. Este adevarat si ca aceste exemple au fost hiperbolizate intr-un mod total inutil si lipsit de masura. Crestinii mai aveau, insa, un motiv pentru care atitudinea lor fata de doctori putea fi ambivalenta sau chiar rigida, si anume apelul la sfintii facatori de minuni. Ştim ca una dintre harismele principale ale sfintilor consta in posibilitatea vindecarii miraculoase a celor bolnavi. De aceea, in primele secole crestine, ei au fost considerati singurii doctori eficienti. Crestinii se imbulzeau in pustie pentru a ajunge la ei. De aceea, exemplele de crestini tratati sau vindecati de medici in primele secole sunt foarte putine, in schimb precizarile hagiografice cu privire la vindecarea miraculoasa a numerosi crestini de un sfant sau altul sunt extrem de numeroase. Sfintii, insa, nu se opuneau medicilor. Uneori, ei conlucrau cu acestia si ii trimiteau pe cei bolnavi care veneau la ei pentru a primi un tratament de la un anumit medic cunoscut. Alteori, ei ii indemnau pe crestini sa se fereasca de medicii din zona care erau corupti sau nepriceputi.Schimbare de atitudineIn timp, odata cu aparitia majoritatii spitalelor crestine, rolul medicilor a inceput sa fie din ce in ce mai important. Biserica a incercat sa se concentreze asupra profesiei medicale si a importantei acesteia, recunoscand validitatea si semnificatia ei. Cu toate acestea, locatia spitalului crestin nu a fost separata de lacasurile crestine, majoritatea covarsitoare a acestora ajungand sa fie deschise in cadrul manastirilor. Medicii conlucrau alaturi de preoti, monahi sau monahii. Daca la inceput medicii erau putini si nu acceptau in general sa ofere consultatii sau tratamente gratuite, ei au evoluat apoi intr-o categorie sociala tot mai extinsa si care a devenit deschisa slujirii crestine a aproapelui. Din nefericire, implicarea tot mai mare a acestora in cadrul spitalelor crestine a condus si la divergente semnificative care au dus in cele din urma la "secularizarea" institutiilor respective inca din secolele XI-XII. Teologul american Stanley Harakas observa: "La inceputul perioadei bizantine tarzii, au avut loc doua dezvoltari importante care prezinta un interes semnificativ atat pentru medici, cat si pentru crestinii ortodocsi. Pe de o parte, dupa aproape un mileniu de implicare, supravegherea directa si finantarea spitalelor de catre Biserica a ajuns la sfarsit. Asociatiile medicale au preluat conducerea spitalelor incepand cu secolul al XII-lea beneficiind totodata de ajutorul imperial, iar doctorii au inceput gradual sa se ocupe de administratia spitalelor. Asadar, Biserica a ramas fara acces la vindecarea bolnavilor prin intermediul institutiilor medicinei rationale" (Stanley Harakas, Health and Medicine in the Eastern Orthodox Tradition, The Crossroad Publishing Company, New York, 1990, p. 99). Spitalele s-au "secularizat" in cadrul Imperiului Bizantin odata cu disparitia finantarii lor de catre Biserica. Medicii au inceput sa se ocupe de administrarea totala a acestora. Poate ca lucrurile nu ar fi fost cu adevarat tragice, daca in cursul urmatoarelor opt secole situatia nu ar fi degenerat, ajungandu-se in prezent la eliminarea completa a elementului religios din cadrul spitalului in Occidentul Europei.Este suficienta vindecarea trupeasca?Oricat de mult ar incerca medicina moderna sa bata moneda pe vindecarea trupului si cresterea duratei de viata, nu putem inceta sa ne intrebam de ce trebuie efectuate amandoua prin excluderea lui Dumnezeu din viata persoanei bolnave. Acest amalgam de medicamente, tratamente ultramoderne si doctori priceputi nu are cum sa ajunga la sufletul nostru. De vreme ce in zona medicala doar trupul este important, trebuie oare sa ne miram ca ne simtim ca si cum am fi la extrema cealalta, in mainile unor asa-numiti crestini care de-abia asteapta ca trupul sa moara, pentru ca sufletul sa fie in fine liber? Extremele acestea sunt la fel de daunatoare. In Romania avem inca permisiunea de a stabili capele in cadrul spitalelor, iar medicii nu se supara pe preotii care vin si discuta cu bolnavii in dese randuri, dar situatia dramatica din Occident unde simpla ramanere de partea lui Dumnezeu poate sa insemne finalul carierei medicale (vezi cazul asistentei Margaret Forrester, care a fost concediata pentru ca a decis sa critice avortul din punct de vedere crestin) este una care nu mai poate fi neglijata. Este momentul sa regandim relatia dintre doctor si Biserica si dintre bolnav si Biserica, pentru ca lucrurile incep sa ia o turnura neasteptata. In materialul urmator vom discuta cazurile speciale ale preotilor care au fost totodata si doctori si importanta acestora in cadrul istoriei Bisericii.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Editia din data de 6 decembrie 2012)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1887

Id: 26558

Data: Dec 6, 2012

Imagine: