Odată cu reluarea în mediul online a procesului învățământ, 312 copii din județul Alba, proveniți din medii defavorizate, sunt stimulați în mod concret pentru a finaliza anul școlar.
Săptămânal, ei vor primi pachete alimentare în valoare de 60 lei, iar lunar vor primi rechizite și produse de igienă în valoare de 90 lei. Pe perioada a patru săptămâni, valoarea totală a acestor pachete se ridică la peste 100.000 lei, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
În același timp, copiii care doresc, pot beneficia de consiliere psihologică sau familială prin specialiștii Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”.
Acest ajutor este posibil prin reluarea proiectului „Prevenirea Abandonului Școlar”, finanțat prin Fundația HEKS/EPER România, care este din anul 2015, alături de Fundația FAER Reghin, un partener implicat constant în prevenirea abandonului școlar a copiilor aflați în stare de vulnerabilitate socială. Proiectul, suspendat în perioada Stării de Urgență, reprezintă totodată și rodul implicării a șase primării din județul Alba: Ighiu, Sântimbru, Sebeș, Aiud, Berghin și Rădești.

„Ne bucurăm să venim în ajutorul copiilor care se străduiesc acum să recupereze cât mai mult din informațiile școlare rămase nepredate, în condiții neobișnuite și aflați sub o puternică presiune psihică determinată de epidemia coronavirusului, cu atât mai mult cu cât ei se confruntă și cu mari probleme sociale sau familiale. Ne dorim ca acest ajutor concret să fie un semn de solidaritate față de greutățile prin care copiii trec și de apreciere a efortului pe care ei îl fac”, a declarat Daniela Truța, director executiv al Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba”.
În județul Alba, proiectul este coordonat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, organizație nonguvernamentală de utilitate publică, ce funcționează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.
Asociația este model de bune practici în activitatea socială și educațională, având peste o mie de copii beneficiari ocrotiți în case de tip familial, centre de zi, centre educaționale și de prevenire a abandonului școlar.
Sursă Foto: gorjeanul.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 297
Id: 70264
Data: May 24, 2020
Imagine:
Episcopia Tulcii a dăruit săptămâna trecută 25 de tablete unor elevi cu rezultate şcolare excepționale, dar cu o situaţie financiară delicată.
Dispozitivele electronice, în valoare de 9900 lei, au ca scop susținerea educației online în perioada pandemiei și au fost .....
Data: May 25, 2020
Episcopul Vicar Atanasie de Bogdania a slujit la Centrul Eparhial din Roma în Duminica Vindecării orbului din naștere. A fost
Data: May 25, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Argeşului l-a instalat duminică pe noul stareţ al Mănăstirii Cotmeana, pr. protosinghel Daniil Niță. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, iar la finalul slujbei l-a prezentat pe noul egumen care va coordona cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara .....
Data: May 25, 2020
Am modif un pic caption-ul: Lumea ortodoxă a jubilat odată cu revenirea credincioșilor la biserică după expirarea stării de urgență în România și a relaxării restricțiilor în mai multe țări. Mulți dintre cititorii noștri s-au gândit că ne apropiem de 1 Iunie și ne-au trimis fotografii cu .....
Data: May 25, 2020
Primăria Timișoarei va reabilita Ceasul Floral realizat în anii 1970 în Parcul Civic al orașului. Acesta nu mai funcționează conform conceptului inițial de peste 30 de ani, anunță
Data: May 25, 2020
Copiii care au diverse talente artistice pot înscrie lucrări și interpretări proprii la un concurs cu tema „Familia” inițiat de Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia .....
Data: May 25, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).