Republica Moldova: Un monument dedicat eroilor neamului a fost reconstruit cu sprijinul ASCOR Iasi

Un monument din Republica Moldova, dedicat eroilor neamului, distrus în timpul regimului bolşevic, a fost reconstruit de Asociaţia Monumentum împreună cu ASCOR Iaşi, pe baza unor fotografii și descrieri de arhivă. Sfinţirea mausoleului va avea loc în data de 19 octombrie 2021, la Biserica Adormirea Maicii Domnului, comuna Bubuieci, unde se află amplasat.

„Prin restabilirea monumentului eroilor de la Bubuieci se reconstituie un loc de memorie, un loc de aducere aminte pentru jertfa supremă a Armatei Romane în Primul Război Mondial. O țară se apără cu armata, dar și cu o statuie de care sunt legate mii de inimi. Acest monument amintește de suferința poporului roman, dar și de dragostea noastră fata de tot ce este sfânt” a declarat Iulian Rusanovschi, inițiatorul proiectului.

Monumentul iniţial de la Bubuieci a fost construit în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial și sfințit în data de 8 octombrie 1933. Sursă foto: Asociaţia Monumentum

„Mihai Eminescu spunea cu ocazia Primei serbări a românilor de pretutindeni de la Mănăstirea Putna, din 1871, că Am avut un trecut și voim a avea un viitor. Personal, cred că, reconstruirea acestor monumente este un pas mic, dar important, în recuperarea și redescoperirea trecutului nostru și a adevărului istoric. Totodată aceste monumente sunt un îndemn spre acțiune și unitate adresat celor din prezent și celor care vor veni”, a precizat Iulian Tomeac, președinte ASCOR Iași.

Monumentul din Bubuieci a fost realizat în cadrul unui parteneriat realizat între Asociaţia basarabeană Monumentum şi ASCOR Iaşi, cu sprijinul financiar al Secretariatului de Stat al Guvernului României.

Parteneriatul presupune şi refacerea monumentului dedicat victimelor regimului bolșevic din Parcul Valea Morilor – Chișinău.

Foto credit: Asociaţia Monumentum

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 339

Id: 74721

Data: Sep 9, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).