Peste 500 de credinciosi au fost prezenti astazi la slujba de resfintire a Bisericii Inaltarea Domnului din Craiova. Evenimentul a marcat incheierea lucrarilor de pictura la interiorul sfantului locas. Slujba de resfintire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu de la Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei. In cuvantul de invatatura rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu a dezvoltat principalele invataturi desprinse din Evanghelia acestei duminici (Ioan 20, 19-31), singura din an inchinata unui apostol al Mantuitorului Iisus Hristos, Sfantul Apostol Toma. De asemenea, Mitropolitul Olteniei i-a felicitat pe cei doi preoti slujitori si pe toti cei care au contribuit la ridicarea sfantului locas. Situata in cel mai mare cartier al municipiului Craiova, Craiovita Noua, Biserica Inaltarea Domnului a fost ridicata in perioada 2001 – 2012, in cea mai mare parte prin contributia credinciosilor din parohie, in frunte cu cei doi preoti slujitori, tata si fiu, parintii profesorii Ioan si Constantin Bajeu. De altfel, cei doi preoti au primit astazi Gramate de multumire si apreciere din partea Mitropoliei Olteniei, pentru osteneala depusa in realizarea acestei sfinte lucrari.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 862
Id: 21442
Data: Apr 22, 2012
Imagine:
Vineri, 20 aprilie 2012, Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a savarsit in sobor de preoti si diaconi Sfanta Liturghie arhiereasca cu prilejul hramului la Manastirea Izvorul Tamaduirii din Macin, dupa cum ne-a precizat Alexandru Chituta. Preasfintia Sa a savarsit apoi si slujba de .....
Data: Apr 22, 2012
Duminica, 22 aprilie 2012, a doua dupa Pasti, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei a slujit la sediul Episcopiei de la Roma, dupa cum ne informeaza episcopia-italiei.it.Ca in fiecare dintre acesti ultimi trei ani, in aceasta duminica, a Tomii (a .....
Data: Apr 22, 2012
Pe 21 aprilie 2012, sediul Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei de la Roma a fost vizitat de un grup de elevi, insotiti de profesorii lor, din Romania (Brasov si Cartisoara), precum si de autoritati civile romanesti (viceprimarul Cartisoarei), dupa cum informeaza episcopia-italiei.it.Aceasta .....
Data: Apr 22, 2012
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a sfintit pe 22 aprilie 2012, in Duminica Tomii, noul sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei, din B-dul Unirii nr. 22, Bucuresti.Dupa slujba de sfintire, Patriarhul Romaniei a rostit un mesaj de binecuvantare .....
Data: Apr 22, 2012
Cuvantul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel rostit cu prilejul sfintirii noului sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei, din Bulevardul Unirii, nr. 22, Bucuresti, duminica, 22 aprilie 2012:Cartea scrisa cu mana sau tiparita este o imprimare pe suport material a ideilor .....
Data: Apr 22, 2012
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in cuvantul de invatatura rostit pe 22 aprilie 2012 in Paraclisul Sfantul Grigorie Luminatorul din Resedinta Patriarhala, a explicat semnificatiile pericopei evanghelice a Duminicii a II-a dupa Pasti sau a Sfantului .....
Data: Apr 22, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).