]]>În Duminica a 5-a după Rusalii (5 iulie 2015), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii cu hramul «Nașterea Maicii Domnului» din Parohia Steic, Comuna Cătunele, Protoieria Târgu Jiu Nord. Sfântul locaș, zidit la începutul secolului al XIX-lea, a fost renovat şi înfrumusețat prin efortul enoriașilor în frunte cu părintele paroh Elisei Drăghia şi a autorităţilor publice locale. Pentru osteneala depusă, persoanele care s-au implicat în mod deosebit în realizarea acestei sfinte lucrări, au primit gramate de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei. Tot cu acest prilej, în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Vasile Lăpăduş a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Bâltişoara, judeţul Gorj, a precizat Profesor Vasile Gogonea. “Creația Lui Dumnezeu nu se poate risipi niciodată”! În cuvântul de învățătură adresat celor câteva sute de credincioşi prezenţi în curtea bisericii, în fața altarului de vară unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie, Mitropolitul Olteniei a subliniat grija pe care Mântuitorul Hristos ne-o poartă permanent, în calitate de fiinţe create după chipul şi asemănarea Creatorului. “Omul, de îndată ce se naște, nu moare niciodată, chiar dacă trupul merge în pământ, sufletul rămâne nemuritor. Omul trupesc îl îngropăm în cimitir, și acolo el așteaptă viața veșnică. Așteaptă învierea morților, venirea de-a doua a Mântuitorului Hristos, judecata finală și se unește iarăși cu trupul său, un trup nemuritor, nestricăcios, un trup plin de slavă, asemenea Trupului Mântuitorului Iisus Hristos după Înviere. Deci, și cei care au construit biserica aceasta, ca și alții dinaintea lor, toți sunt veșnici și nemuritori și îi vom întâlni negreșit când vom trece din lumea aceasta în lumea veșnică, deoarece Creația Lui Dumnezeu nu se poate risipi niciodată, iar noi nu suntem precum alte creaturi din jurul nostru, ci, suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu. Deci, această demnitate, această «înălțime» ne conferă nouă încrederea, nădejdea că vom fi împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, mai ales că El a venit în lume pentru ca să ne mântuiască, să ne scape de cel viclean, să ne învieze din moarte și stricăciune și să ne ducă înaintea Tatălui Ceresc, așa cum noi întotdeauna mărturisim și spunem: «Tatăl Nostru Care ești în ceruri…» Deci, la Tatăl cel Ceresc mergem! În decursul vieții noastre ni s-a dat putere ca să facem fapte bune. Ni s-a dat ajutorul de la Dumnezeu ca să luptăm împotriva celui rău. Ni s-a dat tot ceea ce este necesar ca să ne sfințim viața, în așa fel încât Dumnezeu să se sălășluiască întru noi, să se odihnească întru noi. Ne spune Sfânta Evanghelie, prin glasul Domnului, care zice: «Cel care are poruncile Mele și Mă iubește, în acela voi veni și voi locui cu Tatăl și cu Duhul» De bună seamă că noi ne-am îmbrăcat cu haina nemuririi prin Taina Sfântului Botez, atunci când am auzit și când auzim cu toții și la botezul celorlați care vin după noi: «Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina, ca și cu o haină»! Evident că această «haină» este nu numai «luminoasă», ci este «haina» prin care Tatăl Cel Ceresc ne recunoaște ca prunci, copii ai Săi, ca fii ai Săi și fiice ale Sale. Mântuitorul Hristos poartă grijă de noi, pentru că suntem «creaturi alese», distinse, deosebite. Nu ne comparăm cu nimic din lumea aceasta. De aceea, și «Casa Lui Dumnezeu», Biserica, nu se compară cu nimic din viața noastră. Nici cu școala, nici cu primăria, nici cu alte clădiri sau instituții din comuna noastră, din oraș sau din țara noastră. Biserica este «Casa Lui Dumnezeu», iar aici noi venim cu sfială, venim cu credință, cu evlavie, cu teamă și cu frică de Dumnezeu, pentru că în «Casa Lui» Dumnezeu este cu sfinții Săi și cu îngerii Săi. În «Casa Lui Dumnezeu» se săvârșește Sfânta Liturghie, în «Casa Lui Dumnezeu» ne împărtășim, ne botezăm, ne cununăm, iar în ultima clipă a vieții noastre ne înmormântăm, iar urmașii noștri se roagă ca sufletele noastre să se odihnească cu drepții în Împărăția Lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu
Download: Click for download attached file: Resfintirea bisericii Parohiei Steic, judetul Gorj
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 636
Id: 53513
Data: Jul 6, 2015
Imagine:
]]>În data de 12 iulie Cuviosul Paisie Aghioritul va fi sărbătorit pentru prima dată ca sfânt. În mica aşezare a Sfântului Munte oamenii nu trăiesc viaţa pământească .....
Data: Jul 6, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit duminică, 5 iulie 2015, Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din .....
Data: Jul 6, 2015
]]>Să ne rugăm neîncetat, cu luare-aminte şi cu atenţie. Să nu lăsăm mintea să hoinărească în timpul rugăciunii. Că la ce te gândeşti, la aceea .....
Data: Jul 6, 2015
]]>Timpul este scump ca şi sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Că eu dacă n-aş fi economisit bine timpul şi n-aş fi trăit cu program, nimic n-aş fi .....
Data: Jul 6, 2015
]]>În perioada 15 iunie - 8 iulie 2015 se desfășoară la tabăra de lângă Mănăstirea Tismana cursurile de pregătire profesională pentru cântăreții bisericești. .....
Data: Jul 6, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).