]]>Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va resfinţi duminică, 16 august 2015, Biserica cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" şi "Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie" din Huşi, potrivit episcopiahusilor.ro. Programul liturgic dedicat acestui eveniment va începe sâmbătă, 15 august 2015, la ora 18:00, când se va săvârşi Ceasul IX, Vecernia unită cu Litia, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Agheasma mică. Duminică, 16 august 2015, începând cu ora 7:00, se vor sluji Utrenia şi Ceasurile, iar apoi va începe Slujba Sfinţirii. În continuare, Episcopul Huşilor va oficia Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat. "Cu deosebită bucurie duhovnicească, vă invităm să participaţi la Slujba Sfinţirii bisericii bisericii noastre, care va fi oficiată de Preasfinţitul Părintele nostru Episcop Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi", a precizat pr. paroh Ioan Radu. Istoria Huşilor aşează cronologic începuturile Bisericii "Sfântul Gheorghe" între anii 1858-1868. În ultimele două decenii, sub coordonarea preotului paroh Ioan Radu, au fost realizate mai multe lucrări de reabilitare a sfântului locaş.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 579
Id: 54788
Data: Aug 13, 2015
Imagine:
]]>14 august 1886 - A trecut la cele veșnice în București (înmormântat la Neamț), Mitropolitul primat Calinic Miclescu (din botez Constantin). Călugărit la Huși (18 iunie 1842), .....
Data: Aug 13, 2015
]]>La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent traducerea în limba engleză a volumului "Pelerin în București. Ghid pentru vizitatori", după cum aflăm de la TRINITAS TV. .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului lucrările continuă, dar activitatea muncitorilor este îngreunată de caniculă. Se montează în continuare armătură rigidă și flexibilă pentru .....
Data: Aug 13, 2015
]]>O sută de bătrâni din Parohia Nicoleşti, judeţul Buzău, au primit, miercuri, 12 august 2015, consultaţii medicale gratuite, în cadrul unei acţiuni filantropice .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția „Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează toamna aceasta, în perioada 15-22 octombrie, într-un pelerinaj în Malta, pe .....
Data: Aug 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Maica Siluana Vlad - Trupul omului - potir al Trupului Domnului
Maica Siluana Vlad - De la moarte la indumnezeire - 7 pasi ghidati de slujba Sfantului Maslu
Maica Siluana Vlad - Despre rugaciunea parintilor pentru copii
Maica Siluana - Feminitate si feminism
Maica Siluana - Tineretea varsta intrebarilor
Maica Siluana Vlad - Despre bucurie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).