„Directorul Școlii Gimnaziale, însoțit de secretarul de partid din comuna natală au venit la părinții mei și i-au avertizat că dorința copilului lor, de a se înscrie la Școala de Teologie din Caransebeș, este perimată, întrucât, în momentul de față, Biserica și «popii» nu au niciun viitor”, își amintește Părintele Ionel Popescu, absolvent al promoției 1975 a Seminarului Teologic din Caransebeș.
„Au încercat din răsputeri să îi convingă să suțin examenul de admitere la Liceul din Hațeg sau la un liceu din Deva pentru că, prin intervenția lor, mi se garantează intrarea la liceau, fără nicio problemă”, a rememorat Pr. Ionel Popescu, actualmente vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, la revederea cu colegii de seminar după 46 de ani de la absolvire.
„Părinții, cunoscând dorința mea, au rămas fermi pe poziție și au spus că ei nu mai pot interveni, întrucât copilul este hotărât și, împreună cu preotul paroh, se pregătește deja pentru admiterea la seminar”, a spus Părintele Ionel Popescu.
Revederea a avut loc marți, 24 august, la Timișoara, în Biserica Parohiei Iosefin. A participat și Mitropolitul Ioan al Banatului.
Și preotul Viorel Roja de la Parohia Grădiște din Arad a mărturisit despre acele vremuri, când dorința sa de a urma o școală teologică prinsese contur:
„Profesorii din învățământul gimnazial au fost scandalizați când au aflat de decizia mea de a urma Seminarul Teologic de la Caransebeș și au încercat să mă înduplece, poate mă răzgândesc. În sufletul meu de copil n-am putut să ucid acest gând de a merge spre altar, a relatat clericul precizând că la admitere au fost 360 de candidați pe 60 de locuri, majoritatea copii din mediul rural.
„Tatăl meu, fiind foarte sărac, a fost ales secretar de partid într-una din secțiile uzinei de vagoane. Decizia mea de a merge la seminar a fost, și aici, discutată într-o ședință de partid. Cu toții și-au arătat dezaprobarea pentru colegul lor, al cărui copil vrea să meargă spre teologie, tocmai când comunismul părea să aibă izbânzi remarcabile în cu totul altă direcție”, a rememorat Părintele Viorel Roja.
Preotul a redat și cuvintele tatălui său la acea ședință de partid: „Tovarăși, cheile Seminarului Teologic sunt la tovarășul Ceaușescu. Vă rog să-i spuneți lui să-l închidă, că eu nu-l pot opri pe pruncul meu să meargă pe calea asta”.
Revederea a debutat cu o slujbă de Te Deum, urmată de rugăciuni pentru ierarhii, profesorii și colegii trecuți la Domnul. Mitropolitul Ioan a rostit apoi un cuvânt elogiativ la adresa clericilor.

Evenimentul central a fost cursul festiv, în cadrul căruia absolvenții, mulți dintre ei clerici, vicari, consilieri eparhiali, protopopi și profesori universitari, și-au prezentat activitatea desfășurată pe parcursul celor 46 de ani de la finalizarea studiilor liceale. Discuțiile au fost moderate de prof. univ. dr. Ioan Tulcan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, absolvent al promoției 1975 – Caransebeș.
Foto credit: Mitropolia Banatului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 302
Id: 74585
Data: Aug 26, 2021
Imagine:
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a încheiat un parteneriat cu Ministerul Culturii, prin care cele două părți vor .....
Data: Aug 27, 2021
Arhiepiscopul Dorothei de Avela, Egumenul Metocului Ghetsimani al Patriarhiei Ierusalimului, a purtat miercuri în procesiune icoana Adormirii Maicii Domnului de la Sfântul Mormânt al Învierii la Mormântul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani.
Au participat monahi .....
Data: Aug 27, 2021
Noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, Excelența Sa Regina Lochner, s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Ioan al Banatului la reședința mitropolitană din .....
Data: Aug 27, 2021
Comitetul de Inițiativă al Serbării de la Putna a lansat un concurs de fotografie post-eveniment, la care au putut participa cu fotografiile proprii tinerii prezenți la manifestările din 14-16 august. Câștigătorii au fost anunțați miercuri pe grupul de Telegram al Serbării de la .....
Data: Aug 27, 2021
Părintele Arhimandrit Antipa Protopsaltul, starețul Chiliei „Sfânta Ana” a Mănăstirii Iviru din Athos a donat Mănăstirii Plumbuita un fragment din moaștele ocrotitorului ei spiritual, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Acestea au fost așezate într-o raclă confecționată în Atelierele .....
Data: Aug 27, 2021
„Statutul actual al limbii române” va fi tema dezbaterii organizate la Clubul Academicienilor, marți, 31 august 2021, de Ziua Limbii Române.
Potrivit unui comunicat transmis de Academia Română, la dezbatere vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele .....
Data: Aug 27, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).