„De-a lungul secolelor, credincioșii din Basarabia au trecut prin încercări multiple, iar una dintre încercările cele mai grele a fost despărțirea de Biserica Mamă”,
Data: Sep 15, 2022
Biserica „Sfântul Pantelimon” din București organizează joi, 22 septembrie, o dublă lansare de carte. Aceasta reunește cercetători de pe ambele maluri ale Prutului într-o .....
Data: Sep 15, 2022
Teatrul Național Radiofonic de la Radio România Cultural prezintă marți seară, de la ora 19:00, în premieră absolută, piesa „Dionisie Erhan – Vlădica cel Sfânt al Unirii. Întruparea şi Împărtăşirea Sfinţeniei”. Spectacolul este realizat în colaborare cu Teatrul Național „Mihai .....
Data: Sep 14, 2022
La Mănăstirea ieşeană Hadâmbu va avea loc miercuri, de la ora 10:00, procesiunea „Drumul Crucii”.
Evenimentul va avea loc după Sfânta Liturghie oficiată .....
Data: Sep 14, 2022
În ziua de marți, 13 septembrie 2022, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în audiență pe domnul Mahmoud Alhabbash, Consilier pentru probleme religioase al Președintelui Statului Palestina.
În cadrul întrevederii, domnul Mahmoud Alhabbash a mulțumit .....
Data: Sep 14, 2022
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” deschide miercuri o expoziție de fotografii care ilustrează Sfânta Cruce în mai multe ipostaze.
Vernisajul „Crucea” se va desfășura începând cu ora 14:00 în .....
Data: Sep 14, 2022
În perioada 4-10 septembrie a avut loc la Iaşi a doua ediţie a Festivalului Familiei.
Festivalul s-a desfăşurat în mai multe locații din Iași: Biserica Sfântul Haralambie, Ansamblul Mitropolitan și Parcul Copou.
Copii și părinți au venit sâmbătă în număr mare .....
Data: Sep 14, 2022
Trei ierarhi au sfințit duminică altarul din Sala Crucilor, situată la demisolul Bisericii mari a Centrului Bisericesc de la München – Aubing, Germania.
Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Serafim al Germaniei împreună cu Episcopul Macarie al Europei de Nord și cu .....
Data: Sep 14, 2022
În ziua sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2022, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul .....
Data: Sep 14, 2022
Ziua Muntelui a fost stabilită în România pentru a atrage atenția asupra problemelor și potențialului pe care îl prezintă zonele montane. Stabilită prin lege, conform art. 8, alin. (2) din Hotărârea nr. 715/2002, Ziua Muntelui marchează data tradițională a încheierii pășunatului .....
Data: Sep 14, 2022
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
