Cercetatori de pe ambele maluri ale Prutului discuta la o parohie din Capitala despre istoria manastirilor Neamț și Secu

Biserica „Sfântul Pantelimon” din București organizează joi, 22 septembrie, o dublă lansare de carte. Aceasta reunește cercetători de pe ambele maluri ale Prutului într-o discuție despre istoria și moștenirea Mănăstirilor Neamț și Secu.

În cadrul evenimentului vor fi lansate următoarele volume:

  • „Istoria sfintelor mănăstiri Neamț și Secu”, vol. I – V, de Arhim. Andronic Popovici, apărut la Chișinău, Editura Lexon Prim, 2016 – 2021, și editat de Ion Gumenâi;
  • „Valori cărturărești din biblioteca Mănăstirii Noul Neamț (tipărituri din secolele XVI-XX)”, de Igor Cereteu, apărut la Chișinău, Editura Lexon Prim, 2021.

Evenimentul va fi moderat de dr. Silviu – Constantin Nedelcu de la Biblioteca Academiei Române și de părintele paroh Bogdan Aurel Teleanu de la Parohia „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc din Capitală.

Vor vorbi Ion Gumenâi și Igor Cereteu, conferențiari la Institutul de Istorie din Chișinău, George Enache, profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, și Rodica Ursu Naniu, conferențiar la Universitatea „Spiru Haret” din București.

Arhimandritul Andronic Popovici, autorul „Istoriei Mănăstirilor Neamț și Secu”, a fost duhovnic la Mănăstirea Neamț și fondator al Mănăstirii Noul Neamț de pe malul drept al Nistrului, iar Sfântul Paisie de la Neamț a fost timp de patru ani și stareț la Secu.

Astfel, evenimentul organizat de Biserica „Sf. Pantelimon” din Capitală se înscrie între evenimentele din cadrul Anului omagial și comemorativ 2022, dedicat rugăciunii și sfinților isihaști.

Lansarea este organizată de Ateneul Sfântului Pantelimon, programul cultural al Parohiei „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc, în colaborare cu Secțiunea „Carte veche. Conservare. Restaurare” a Asociației Bibliotecarilor din București.

Evenimentul de joi, 22 septembrie, începe la ora 18:00, la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Capitală, situată pe Str. Iancu Căpitanu nr. 24.

Foto credit: Ziarul Lumina – Fototeca Ortodoxiei Românești / D. Grigorescu (deschidere – Măn. Secu)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 204

Id: 77340

Data: Sep 15, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).