Episcopul Caransebeșului a comemorat sâmbătă, la Oravița Montană, victimele deportărilor în Bărăgan, despre care a afirmat că au .....
Data: Jun 21, 2022
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a binecuvântat duminică lucrările de renovare efectuate în Parohia „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din localitatea Bâra, județul Prahova. Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul exterior, amenajat în incinta .....
Data: Jun 21, 2022
Catapeteasma Bisericii „Sfântul Dumitru – Poștă” a fost sfințită duminică, cu ocazia cinstirii Sfântului Apostol Iuda Tadeul, a cărui icoană se află în lăcașul de cult. Slujba a fost oficiată de delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Pr. Mihai Săsăujan, Vicar eparhial al .....
Data: Jun 21, 2022
În fiecare an la 20 iunie este celebrată Ziua mondială a refugiatului pentru a-i onora pe toți refugiații de pe glob.
Ziua a fost instituită prin Rezoluţia 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (ONU), din 4 decembrie 2000, informează
Data: Jun 21, 2022
Preoți, teologi și intelectuali din comunitatea romilor și nu numai s-au întrunit în perioada 14-16 iunie la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț pentru a dezbate pe tema „Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în comunitățile de romi”. Evenimentul, organizat de .....
Data: Jun 21, 2022
Se împlinesc trei decenii de la Actul Sinodal prin care se instituia o Duminică a Sfinților Români și era generalizată cinstirea a 62 dintre ei în Biserica noastră. Privirea spre trecut ne luminează viitorul, ne spun ierarhii în actul emis în 21 iunie 1992: „Să ținem mereu .....
Data: Jun 21, 2022
Arhim. Nectarie Șofelea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la hramul istoric al mănăstirii ctitorite la București de Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul.
Părintele arhimandrit i-a avut alături în slujire pe Părintele .....
Data: Jun 21, 2022
Timp de două zile, tineri din Episcopia Italiei au
Data: Jun 21, 2022
Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întâlnit în şedinţă de lucru la reşedința mitropolitană din Cluj-Napoca, .....
Data: Jun 21, 2022
Biserica Bărboi din Iaşi şi ansamblul parohial au fost resfinţite duminică de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei şi Episcopul vicar .....
Data: Jun 20, 2022
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
