]]>Sala de festivităţi a Hotelului Bavaria din Craiova a găzduit joi, 29 ianuarie, lansarea proiectului grant „Revitalizarea şi promovarea patrimoniului cultural al minorităţilor din Oltenia în contextul diversităţii culturale“. Proiectul, derulat de Universitatea din Craiova prin Facultatea de Litere şi Facultatea de Teologie, are o durată de implementare de 12 luni, parteneri instituţionali fiind Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu“ - Academia Română şi Institutul Norvegian de Teologie din Oslo, Norvegia, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia. Prezent la evenimentul de lansare, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, a subliniat necesitatea promovării moştenirii culturale a minorităţilor etnice din Oltenia. „Ne propunem să realizăm un studiu care să ajute la revitalizarea şi promovarea patrimoniului cultural al minorităţilor din Oltenia. Vrem să scoatem în evidenţă omul de lângă noi, pentru că Sfânta Scriptură ne învaţă că cel de lângă noi este aproapele nostru pe care avem datoria să-l ajutăm. În esenţă, minoritatea luptă împotriva globalizării. Pe această linie se înscrie de altfel şi ideea acestui proiect, de a nu-i acoperi pe cei care au ceva de spus, au ceva de prezentat comunităţii din care fac parte, dar nu au nici voce suficientă şi nici puterea de a se face ascultaţi. De aceea vrem să revitalizăm moştenirea culturală, tot ceea ce au bun şi trainic minorităţile etnice. Şi, în mod sigur, dacă pornim cu felinarul lui Diogene prin cetatea noastră, Cetatea Craiovei, vom găsi omul pe care-l căutăm şi căruia dorim să-i punem în evidenţă calităţile“, a spus IPS Irineu. Proiectul va fi implementat în mai multe comunităţi din sud-vestul Olteniei şi urmăreşte, printre altele, creşterea gradului de cunoaştere a moştenirii culturale a minorităţilor etnice şi evidenţierea rolului pe care l-au avut şi îl au acestea asupra climatului social cultural din regiune. În cadrul luărilor de cuvânt s-a reiterat ideea înfiinţării la Craiova a unui muzeu al minorităţilor. De asemenea, printre rezultatele activităţilor circumscrise proiectului au fost amintite: realizarea unui ghid interdisciplinar (însoţit de un DVD) care va contura un profil identitar relevant pentru moştenirea culturală a minorităţilor în contextul diversităţii culturale, înfiinţarea unei colecţii a minorităţilor din Oltenia la Casa Universitarilor din Craiova şi crearea unei baze de date bilingve a minorităţilor din Oltenia.
Download: Click for download attached file: Revitalizarea patrimoniului minoritatilor din Oltenia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 610
Id: 48201
Data: Jan 31, 2015
Imagine:
]]>65 de adolescenţi vor merge în vacanţa intersemestrială de la începutul lunii februarie într-o tabără de iarnă la Mărişel, judeţul Cluj. Tabăra, aflată la a IV-a .....
Data: Jan 31, 2015
]]>În Biserica Ortodoxă începe, odată cu Duminica Vameșului și a Fariseului - la 1 februarie în anul 2015, perioada Triodului. Etimologic, cuvântul triod provine din .....
Data: Jan 31, 2015
]]>Parohia Cărămidarii de Jos din Bucureşti îşi sărbătoreşte mâine, 1 februarie 2015, unul dintre ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Mucenic Trifon. Programul .....
Data: Feb 1, 2015
]]>La sediul Arhiepiscopiei Clujului au avut loc sâmbătă, 31 ianuarie 2015, ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale. Acestea au fost prezidate de ÎPS Părinte Arhiepiscop și .....
Data: Feb 1, 2015
]]>La Sibiu s-a ținut sâmbăta aceasta ședința de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului. Reprezentanții forului au participat, de dimineață, în capela Facultății de .....
Data: Feb 1, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).