La Editura Basilica a apărut cartea pentru copii „Rime cu valori creștine pentru copilași ca tine”.
Publicată în condiții grafice deosebite, cu un format prietenos, pătrat, cartea conține poezii și desene menite să apropie copiii preșcolari de universul valorilor creștine și ale bunei conviețuiri în comunitate.
Prin versuri simple, presărate cu umor, copiii învață să aprecieze întreaga Creație ca dar al lui Dumnezeu și să aibă grijă de natură, sunt îndemnați să facă fapte bune și să mediteze cu privire la atitudini și comportamente dezirabile în relația cu ceilalți.
Versurile sunt scrise de Laura Dina, iar ilustrațiile aparțin Corinei Petre.
Cartea costă 30,4 lei, dar, dacă este comandată online la LibrăriaCartilorBisericesti.ro, va avea prețul de 24,32 lei, la care se adaugă taxele de transport.
Foto credit: Librăria Cărților Bisericești
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 270
Id: 70706
Data: Jul 15, 2020
Imagine:
Biserica Parohiei Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian din Sectorul 4 al Capitalei își va serba al treilea hram, Sfânta Maria Magdalena, de-a lungul mai multor zile, timp în care credincioșii se vor putea închina atât moaștelor Sfintei Mironosițe, cât și Icoanei făcătoare .....
Data: Jul 15, 2020
Mitropolitul Andrei a publicat în Revista Renașterea un articol dedicat Patriarhului Daniel, în contextul aniversării din 22 iulie, când Preafericirea Sa va împlini vârsta de 69 de ani.
Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului îl numește pe conducătorul .....
Data: Jul 15, 2020
Biserica Sfântul Gheorghe din Botoșani va fi renovată printr-o finanțare europeană. Costul lucrărilor va depăși suma de 7,5 milioane de lei.
Fondurile pentru biserica monument istoric s-au obținut prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în baza unui contract de .....
Data: Jul 15, 2020
Ediția a doua a taberei de vară de la Hârja va fi una specială, organizată online printr-un proiect .....
Data: Jul 15, 2020
Preoții și credincioșii din Protopopiatul Tecuci au donat sânge miercuri. Începând din 2013, această protoierie se mobilizează periodic pentru a dona .....
Data: Jul 15, 2020
Mitropolitul Serafim a vizitat, la sfârșitul săptămânii trecute, Parohia Învierea Domnului din Mannheim, Germania. .....
Data: Jul 15, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).