Despre medicina bizantina s-au spus putine lucruri bune pana in prezent. In general, aceasta a fost considerata drept o simpla "plagiere" a celei antice, fara a aduce vreo imbunatatire celei din urma. Rolul Bisericii in dezvoltarea medicinei bizantine nu este nici macar amintit, ca sa nu mai vorbim de vreo descriere amanuntita.Dupa cum informeaza Ziarul Lumina, este meritul a doi cercetatori, unul britanic, iar celalalt american, de a fi pus in evidenta aceste aspecte, si anume John Scarborough si Stanley Harakas.Cum era de fapt medicina in Bizant?John Scarborough afirma urmatoarele: "Sursele literare (...) sustin ipoteza tipica a existentei unei priceperi medicale sofisticate, care actiona pe scara larga a claselor sociale bizantine. Medicina era practicata de profesionisti priceputi, care dispuneau de multe studii de teorie medicala (...). Sursele medicale dezvaluie de asemenea o activitate viguroasa si constanta. Traditiile vechi si observatiile noi erau refacute, recombinate si reorganizate in acord cu nevoile societatii bizantine aflate tot timpul in schimbare" (John Scarborough (ed.), "Symposium on Byzantine Medicine, Dumbarton Oaks Papers 38", Dumbarton Oaks Research Library and Collection, Washington D.C., p. X-XI). Asadar, contrar opiniei generale ca medicina bizantina nu a reprezentat nimic altceva decat o copiere ad litteram a tratamentelor unor medici clasici precum Hipocrate sau Galen, cercetatorul britanic John Scarborough se declara in favoarea originalitatii si creativitatii acesteia. Ne putem intreba daca acest lucru are vreo relevanta si pentru aspectul religios al problemei. Consider ca are o relevanta foarte mare din doua puncte de vedere. In primul rand, dovedeste ca Biserica Ortodoxa nu s-a opus niciodata progresului medical ca atare, atat timp cat acesta nu reprezenta un atentat la adresa integritatii trupesti a bolnavului. In al doilea rand, progresul medicinei bizantine demonstreaza si ca Biserica Ortodoxa era pregatita sa ofere cele mai bune tratamente medicale credinciosilor sai, deoarece, asa cum am evidentiat in materialul anterior, ea era cea care se ocupa de finantarea spitalelor bizantine clasice. Nu ne intalnim nicidecum in Bizant cu laitmotivul unor cercetatori cum ca medicina reprezenta doar o copiere a celei clasice, o pozitie rezumata simplu de Scarborough: "Printre istoricii medicinei, opinia comuna era aceea ca medicina bizantina era una plafonata, reprezentand un simplu plagiat al contributiei medicilor importanti ai Antichitatii clasice si care astepta intr-o atmosfera de plictiseala sobra Renasterea italiana. (...) O opinie tipica in aceasta privinta este cea a lui Majno: "(...) Dupa Galen, istoria smedicineit ramane la acelasi nivel pentru urmatorul mileniu"" (John Scarborough (ed.), "Symposium on Byzantine Medicine...", p. IX). Daca lucrul acesta ar fi fost adevarat, atunci am fi putut spune si ca Biserica a avut o influenta in aceasta directie interzicand medicilor sa aplice alte tratamente in afara celor clasice. Nimic mai neadevarat. Biserica a incurajat medicii sa isi faca treaba cat mai bine si sa dezvolte noi metode de tratare a bolilor. Grija Bisericii Ortodoxe fata de trupul uman trebuie sa fie evidentiata mai mult in prezent pentru a se risipi ideea eronata atat de intalnita in sistemul platonic, in cele gnostice sau maniheice, cum ca trupul uman nu reprezinta decat o forma a materiei universale care este in esenta rea si de care trebuie sa ne lepadam. Pentru Biserica Ortodoxa, trupul uman a reprezentat intotdeauna o creatie pe care Dumnezeu a facut-o, precum spunea parintele Staniloae, "din cea mai fina tarana". Trupul uman nu a fost niciodata neglijat sau considerat drept un element inferior al naturii umane in Ortodoxie.Supraestimari inutileComentand asupra pasajelor citate anterior, cercetatorul american Stanley Harakas atrage atentia asupra faptului ca meritele incontestabile ale medicinei bizantine nu trebuie totusi exagerate. El spune: "Nimic din contributia medicala rasariteana sau apuseana de dinainte de secolul al XIX-lea nu se poate compara cu dezvoltarea stiintei si medicinei din perioada moderna. Trebuie sa fim atenti sa nu supraestimam reusitele medicinei bizantine de vreme ce se incearca acum o corectare in aceasta privinta" (Stanley Harakas, "Health and Medicine in the Eastern Orthodox Tradition", The Crossroad Publishing Company, New York, 1990, p. 72). Este clar ca progresul medicinei din ultimele doua veacuri depaseste orice imaginatie a Antichitatii tarzii si a Evului Mediu, insa, totodata, trebuie sa remarcam progresul medicinei bizantine care s-a dovedit singura capabila sa dezvolte si sa mareasca mostenirea medicinei antice. Pe de alta parte, trebuie sa vedem contextul dificil in care acestea au fost realizate: epidemii teribile, razboaie de lunga durata, o speranta de viata care nu depasea media de 35-40 de ani etc. Daca am translata aceste conditii in zilele noastre, ne-am da seama cat de dificil trebuie sa fie sa faci performanta medicala intr-un asemenea mediu. Este adevarat ca Europa a avut doua razboaie de lunga durata in secolul al XX-lea, ca boli necrutatoare asa cum este SIDA sau gripa spaniola au curmat vietile a sute de mii de oameni, dar, cu toate acestea, nivelul de trai, speranta de viata si perioadele de progres economic si social si-au pus de asemenea amprenta asupra rezultatelor finale. Ceea ce au reusit sa obtina medicii bizantini in conditiile in care traiau nu trebuie considerat doar prin prisma rezultatelor finale. Aici nu exista termen de comparatie intre Evul Mediu si perioada moderna, dar, in ceea ce priveste ravna si dorinta de a-i vindeca pe ceilalti, medicii bizantini nu au fost cu nimic inferiori celor din prezent, ba chiar ar putea sa le serveasca drept model.Medicina ca dar de la DumnezeuStanley Harakas citeaza la un moment dat un fragment dintr-o scriere a lui Darrel W. Amundsen in care cel din urma spunea: "Medicina si mijloacele medicilor sunt binecuvantari de la Dumnezeu. Un crestin nu greseste atunci cand le utilizeaza, dar greseste daca isi pune intreaga credinta in ele, deoarece atunci cand acestea dau roade, ele o fac doar datorita lui Dumnezeu, Cel care poate sa ne vindece si fara a le utiliza. Asadar, a apela la doctori fara a-ti pune credinta prima data in Dumnezeu este un act atat nesabuit, cat si pacatos. Pe de alta parte, respingerea integrala a medicinei si a instrumentelor ei de vindecare nu numai ca nu este incurajata, ci este totodata criticata de Biserica" (Darrel W. Amundsen, "Medicine and Faith in the Early Christianity", in: "Bulletin of the History of Medicine", LVI (1982), p. 341). Aceasta este marturisirea de credinta a fiecarui medic: nu eu vindec, oricat de priceput as fi in ceea ce fac, ci doar Dumnezeu. Un medic care isi pune credinta doar in propriile forte va vindeca poate trupurile bolnavilor sai, dar le va lasa sufletele in paragina. Or, fiecare crestin poarta o responsabilitate pentru sufletele semenilor sai...

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 708

Id: 26313

Data: Nov 29, 2012

Imagine: