La Centrul Eparhial de la Roma, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Siluan, Episcopul Ortodox Roman al Italiei, a avut loc joi, 17 noiembrie, conferinta pastorala semestriala de toamna dedicata anului omagial si comemorativ 2016, informeaza site-ul oficial al Eparhiei. Au participat clericii din zona centrala a Italiei.
In prima parte a intrunirii, Pr. Consilier Daniel Stinga, Coordonator al Departamentului Pastoral-Liturgic din cadrul E.O.R.I., le-a vorbit celor prezenti despre Activitatea si opera Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul – izvor de inspiratie pentru misiunea pastorala pentru crestinii de astazi. In cea de-a doua parte a intalnirii, pr. Lucian Rosu, Protopopul Protoieriei Piemonte I, a sustinut prelegerea cu tema: Mijloacele cele mai eficiente in misiunea pastorala de astazi.
Consider ca sunt de mare folos aceste conferinte pentru noi, preotii, deoarece astfel aflam cum, de exemplu, ierarhi pe care i-a avut Biserica noastra au gasit solutii pastorale si duhovnicesti la problemele care framantau vremea in care ei au trait. Apoi multe dintre solutiile aflate de ei sunt valabile pana astazi, deoarece in esenta omul din toate timpurile intampina acelasi fel de probleme duhovnicesti, doar maniera de infatisare schimbandu-se, a spus pr. Daniel Stinga.
La sfarsitul intalnirii au fost distribuite distribuit carti, brosuri si alte materiale misionare pentru activitatea parohiilor din zona Centrala a Italiei.
The post Roma: Conferinta clericala dedicata anului omagial 2016 appeared first on Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 741
Id: 61380
Data: Nov 19, 2016
Imagine:
La Capela Sfantul Siluan Atonitul din Munchen (Paul-Heyse-Str. 19) va avea loc .....
Data: Nov 19, 2016
In Aula Bibliotecii Municipale Radu Rosetti din Onesti a avut loc miercuri, 16 .....
Data: Nov 19, 2016
Mesajul Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii .....
Data: Nov 19, 2016
Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul .....
Data: Nov 20, 2016
Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si .....
Data: Nov 20, 2016
Mii de credinciosi au fost prezenti duminica, 20 noiembrie 2016, la Manastirea Bistrita .....
Data: Nov 20, 2016
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).