Romfilatelia introduce în circulaţie, din 12 martie, emisiunea de mărci poştale „Sfintele Paști 2020”.
Mărcile poştale reproduc scenele biblice ale Intrării în Ierusalim, Cinei celei de Taină şi Sfintelor Femei Mironosițe la Mormântul Sfânt.
Colița emisiunii cu valoarea nominală de 29 lei ilustrează sugestiv scena Intrării Domnului în Ierusalim.
Cele două timbre ale emisiunii de mărci poștale (cu valoarea nominală de 1,90 lei fiecare) reproduc imaginile icoanelor Cina cea de Taină și Sfintele Femei Mironosițe la Mormântul Sfânt, potrivit comunicatului emis de Romfilatelia.
Icoanele reproduse în timbre se află în patrimoniul Mănăstirii „Radu Vodă” din Bucureşti.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 377 de exemplare și este echipat cu blocul filatelic special de două timbre dantelate și „plicul prima” zi având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 377.
În cuprinsul albumului se mai regăsesc cele două timbre dantelate reproduse separat pe două file gumate, într-o asociere grafică cu imaginile icoanelor tematice ale emisiunii.
Produsul special, cu timbru de argint, reunește într-o prezentare originală un bloc filatelic de colecție cu două timbre nedantelate, realizat într-un tiraj limitat de 327 exemplare, Certificatul de Autenticitate eliberat de Monetăria Statului ambele înseriate de la 001 la 327, precum și replica modelată în argint a mărcii poștale care ilustrează icoana cu Sfintele mironosițe la Mormântul Sfânt.
Emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2020” va fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online Romfilatelia.
Patriarhul Irineu al Serbiei s-a întâlnit miercuri, 4 martie 2020, la New York cu Înaltpreasfințitul Părinte Elpidofor, Arhiepiscopul Grec al Americii.
Întâlnirea a avut loc la sediul Arhiepiscopiei.
IPS Elpidofor și-a exprimat bucuria de a-l primi pe .....
Data: Mar 5, 2020
Aflat în trecere prin Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, Eduard von Habsburg, Arhiduce de Austria și Ambasador al Ungariei la Vatican, s-a recules în capela aeroportului și a scris un scurt mesaj admirativ despre ea pe o rețea de socializare.
„Vreți să știți cum .....
Data: Mar 5, 2020
Într-un mesaj pastoral la început de Post, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului arată că „postul nu se reduce la ceea ce am reținut noi din tradiție: abținerea de la mâncare, ci trebuie adaptat la vremurile moderne”.
„Astăzi, să țin post poate însemna și să .....
Data: Mar 5, 2020
În localitatea Vajta din Ungaria se desfăşoară în perioada 2-8 martie evenimentul „Younglife Europe Training Conference”, dedicat activităților de tineret cu specific creștin.
Biserica Ortodoxă Română este reprezentată la această întâlnire de Marius Ștefan Ciulu, .....
Data: Mar 5, 2020
A început recrutarea de voluntari pentru taberele de vară „Floare de colț” de la Durău, organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Voluntarii vor lucra cu copii între 9 și 17 ani, având totodată ocazia de a se dezvolta și a-și face noi prieteni într-un loc frumos.
Tinerii .....
Data: Mar 5, 2020
Actorul Dan Puric va conferenţia la Cahul în data de 9 aprilie. El le va vorbi participanţilor pe tema „De la jertfa lui Hristos la jertfa poporului român”.
Conferinţa va începe la .....
Data: Mar 5, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).