În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Corneliu a scos în evidenţă importanţa sărbătorilor în viaţa creştinului practicant, a credinţei mărturisite de acesta, cu atât mai mult, a sărbătorilor închinate Maicii Domnului. „Naşterea Maicii Domnului este o taină, pentru că o taină este şi viaţa noastră şi această taină o putem înţelege numai participând activ la viaţa Bisericii. Ea este numită raza ce vesteşte lumina Soarelui, precum o rază de lumină vesteşte şi venirea soarelui ce luminează şi încălzeşte lumea. Important pentru noi este să ştim şi să înţelegem că ea este un dar de la Dumnezeu dat nouă, aşa cum a fost un dar al părinţilor săi, izvorât din rugăciune neîncetată. Importanţa sărbătorilor creştine este redată de scopul acestora, acela de a ne schimba viaţa şi a o trăi aşa cum au trăit-o sfinţii pe care îi sărbătorim. Praznicul de astăzi ne arată că rugăciunea permanentă rodeşte binecuvântare asupra casei şi familiei celui ce o săvârşeşte“, a spus Episcopul Huşilor, care a îndemnat pe toţi cei prezenţi să trăiască viaţa de familie aşa cum a trăit-o familia Fecioarei Maria. Ierom. Curteanu Zaharia, stareţul Mănăstirii Alexandru Vlahuţă, a exprimat bucuria obştii mănăstirii ce o păstoreşte de a primi binecuvântarea arhierească cu prilejul hramului mănăstirii în care slujeşte. În cadrul Sfintei Liturghii, ierod. Iacob Ungureanu a fost hirotonit ieromonah. După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Corneliu a vizitat şantierul acestei mănăstiri care cuprinde construirea unei case pentru pelerini, pictarea interioară a bisericii principale, gardul de împrejmuire şi plantarea copacilor care să împodobească şi să formeze o barieră în faţa curenţilor de aer care „stăpânesc“ dealul unde este amplasată această sfântă mănăstire, căreia Preasfinţitul Corneliu i-a pus piatra de temelie în anul 2002.
La întrunire, care a debutat cu o slujbă de Te Deum, a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Cu această ocazie, după cum informează TRINITAS TV, Înaltpreasfinţitul Părinte .....
Data: Sep 9, 2011
La întrunire au participat 16 preoţi şi profesori de religie din Protopopiatul Horezu, iar cursurile au fost susţinute de către Părintele Diacon George Jambore, Inspector eparhial în cadrul Sectorului teologic - educaţional al Patriarhiei Române, .....
Data: Sep 9, 2011
În cadrul acestei vizite, copiii, elevi în clasele I-IV, au interacţionat cu adevărate obiecte de artă, cărţi vechi, icoane şi alte obiecte de patrimoniu bisericesc, realizate cu multe secole în urmă, când tehnica de realizare necesita multă .....
Data: Sep 9, 2011
Cu acest prilej, Preasfinţitul Episcop Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la catedrala episcopală cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” şi „Învierea Domnului” din Caransebeş mulţumind lui Dumnezeu .....
Data: Sep 9, 2011
Preasfintiei Sale,Preasfintitului Parinte IOACHIM BĂCĂUANUL,Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si BacauluiPreasfintia Voastra, Cu prilejul sarbatorii Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana, ocrotitorii spirituali ai Preasfintiei Voastre, avem deosebita bucurie de a Va adresa .....
Data: Sep 10, 2011
Preasfinţia Voastră,
Cu prilejul sărbătorii Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, ocrotitorii spirituali ai Preasfinţiei Voastre, avem deosebita bucurie de a Vă adresa alese urări de sănătate, pace şi bucurie.
Hristos - Dumnezeul nostru, pentru .....
Data: Sep 10, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).