In amintirea rugaciunilor si minunilor facute de Sfantul Nicodim pe plaiurile Mehedințiului, pe vremea cand erau bantuite de ciuma, dreptslavitorii crestini se aduna an de an la Ciumarca satului Godeanu. Anul acesta, pe 12 iulie, pe dealul Chiciora din comuna Godeanu, au slujit in sobor 3 arhierei, preoti si diaconi, in prezența a numeroși credincioși. Sarbatoarea a inceput dis-de-dimineata, cand alaiul Preasfintitilor Parinti a fost intampinat de credinciosi imbracati in costume populare la poalele dealului, de unde s-a plecat in procesiune solemna pana la locul special amenajat la inaltime pentru savarsirea Sfintei Liturghii Arhieresti. Astfel, la invitatia Preasfintitului Parinte Nicodim, alti doi ierarhi, membri ai Sfantului Sinod au fost prezenti la ceremonia religioasa: Preasfintitul Parinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, si Preasfintitul Siluan, Episcopul romanilor ortodocși din Ungaria, dupa cum ne-a transmis Catalin Cernatescu. Au mai participat la rugaciunea obșteasca, alaturi de cele cateva sute de credincioși, monahi și monahii de la manastirile din județ. In cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii si rugaciuni speciale pentru ferirea si tamaduirea de boli molipsitoare. La finalul Sfintei Liturghii, arhiereii au vorbit crestinilor prezenti despre semnificatia sarbatorii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1589
Id: 32460
Data: Jul 12, 2013
Imagine:

Data: Jul 12, 2013
Ieri, 11 iulie 2012, la parohia cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din satul Breazu, comuna Rediu, judeţul Iaşi, Protopopiatul Iaşi 1, s-a săvârşit, conform tradiţiei ultimilor ani, slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, întru .....
Data: Jul 12, 2013
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa a fost cinstită în mod deosebit la Mănăstirea Bucium din Iaşi, locul unde a stat vreme de două săptămâni înainte de a pleca spre Sfântul Munte Athos. În altarul de vară al aşezării .....
Data: Jul 12, 2013
În Duminica a III-a după Rusalii, Înalt Preafinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi Biserica "Înălţarea Domnului" a Cimitirului Pacea din Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor va sfinţi Biserica .....
Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 13, 2013

Data: Jul 13, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant la 2 Februarie - Întâmpinarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la Duminica a VIII-a dupa Pogorarea Sfantului Duh - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la Duminica Tuturor Sfintilor - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la 1 august - pomenirea Sfintilor Mucenici sapte frati Macavei - Sfantul Ioan Gura de Aur
Prefata - Sfantul Ioan Gura de Aur
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).