]]>La Alba Iulia a avut loc marţi, 03 noiembrie 2015, un eveniment în memoria tinerilor decedaţi în incendiul din clubul bucureştean Colectiv. Participanții, aproximativ 1000 de persoane, majoritatea elevi și studenți, au răspuns chemării publice a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia, de a se ruga pentru victimele acestei tragedii. Evenimentul a început la ora 19:00, în Catedrala Reîntregirii. În incinta lăcaşului de cult a fost oficiată, de către un sobor de cinci preoţi, o slujbă pentru pomenirea celor plecați dintre noi, dar şi pentru cei care suferă atât de mult în aceste zile, mulți dintre ei zbătându-se între viaţă şi moarte, în mai multe spitale. La slujbă au asistat, de asemenea, 15 preoţi şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care, împreună cu participanţii, au îngenuncheat şi s-au rugat împreună pentru sufletele celor decedaţi în tragicul incendiu, dar şi pentru sănătatea celor răniţi. „Ierarhul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, este alături de tinerii care au avut de suferit în regretatul eveniment din clubul Colectiv, unii dintre ei pierzându-şi viaţa, alţii fiind profund afectaţi fizic şi sufleteşte. Mai mult, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat solidaritatea sufletească cu familiile acestora, pe care le întăreşte cu cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi cu dragostea creştinească. De asemenea, se roagă ca Dumnezeu să îi binecuvânteze pe tinerii României și să îi ferească de ispite și primejdii”, a precizat Pr. Florin Croitoru, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Părintele Teofil Slevaş, Protoiereu al Protopopiatului Alba Iulia, a precizat în cuvântul de la finalul slujbei, că acest eveniment a transformat Catedrala Reîntregirii într-o catedrală iubirii, a durerii, dar şi a luminii. Evenimentul a continuat cu un marș solemn, care a traversat parcul Cetății și a continuat până la Monumentul Eroilor de pe Bulevardul Transilvaniei. Coloana, care a pornit de la Catedrală, având în față zece tineri cu steaguri tricolore, a traversat o parte a orașului în tăcere, până la Monumentul Eroilor, participanții purtând lumânări aprinse în mâini.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 57670
Data: Nov 4, 2015
Imagine:
]]>Parohia clujeană Băița își serbează hramul duminică, 8 noiembrie 2015. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, .....
Data: Nov 4, 2015
]]>Preoţii şi cântăreţii bisericeşti din Episcopia Severinului şi Strehaiei au participat luni, 02 noiembrie 2015, la conferinţa pastoral-misionară de toamnă-iarnă organizată la Casa .....
Data: Nov 4, 2015
]]>Fiii duhovnicești ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, au susținut ieri, 3 noiembrie 2015, examenul de capacitate .....
Data: Nov 4, 2015
]]>La Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - Reșița se desfășoară, de aproximativ o lună de zile, diverse activități educative și artistice cu copiii și tinerii. În spațiul .....
Data: Nov 4, 2015
]]>Centrul de tineret Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina - Oravița a găzduit în seara zilei de duminică, 01 noiembrie 2015, un seminar cu tema Părintele ideal - provocări ale prezentului, .....
Data: Nov 4, 2015
]]>În sala de festivități Sabin Păuța a Centrului de tineret Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil – Moniom (Reşiţa) a fost organizat Sâmbătă, 31 octombrie 2015, un seminar de informare .....
Data: Nov 4, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).