„Să-L lăsăm pe Hristos să ne arate cum vede El lumea, cum Îl vede pe aproapele nostru şi pe fiecare dintre noi şi să-L lăsăm să privească El prin ochii noştri”, îndeamnă Mitropolitul Iosif în mesajul transmis la începutul Postului Naşterii Domnului.
Ierarhul încurajează ca efortul din timpul perioadei de postire să nu fie numai unul alimentar, ci să activeze toate simţurile.
„Să ne rupem de tot ce eram înainte, pentru a deveni mai conştienţi de întâlnirea noastră cu Hristos, mai conştienţi de viaţa noastră, de ceea ce aşteaptă Hristos de la noi”.
Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale şi Meridionale menţionează un lucru „de căpătâi” în post: „Să ne obişnuim să tăcem mai mult în zilele acestea, să tăcem acasă la noi, să nu ne încărcăm cu toate informaţiile, să nu căutăm să aflăm cât mai multe lucruri”.
„Este bine să nu transmitem mai departe de la unul la altul vorbele rele, cuvântul distrugător. Ceea ce am auzit în dreapta, spun în stânga. Sau ce mi se pare mie drept sau adevărat o spun fără să verific mai înainte adevărul spuselor”, explică Mitropolitul Iosif.
„Cât încă viaţa noastră mai ţine, să ne străduim să facem cum a făcut şi face Hristos pentru noi, nu numai până la sfârşitul vieţii noastre, ci până la sfârşitul vremurilor”, afirmă Înaltpreasfinţia Sa.
Foto credit: Basilica.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 266
Id: 71920
Data: Nov 19, 2020
Imagine:
Ansamblul Monumental Statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare din localitatea Băcăoani, Vaslui, va fi reabilitat şi inclus într-un circuit turistic,
Data: Nov 19, 2020
Patriarhia Română îndeamnă la intensificarea donării de sânge şi plasmă convalescentă Covid-19 în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”.
Comunicat de presă:
DONEAZĂ SÂNGE, SALVEAZĂ O VIAȚĂ!
Data: Nov 19, 2020
Mănăstirea bucureșteană Antim a oferit Ateneului Național Iași, pentru „Galeria marilor duhovnici și teologi”, obiecte care au aparținut părintelui arhimandrit Sofian .....
Data: Nov 19, 2020
Peste două tone de alimente a oferit Arhiepiscopia Craiovei pentru pacienții internați la Spitalul de Boli Infecțioase .....
Data: Nov 19, 2020
La începutul Postului Naşterii Domnului, preotul Alexandru Grigoraş oferă gratuit câte un exemplar din Noul Testament cu Psalmii fiecărei familii din Parohia Sascut Sat (Bacău). Clericul înmânează personal cărţile în cadrul vizitelor pastorale pe care le efectuează în .....
Data: Nov 19, 2020
În timpul postului trebuie să acordăm atenție mai mare hranei duhovniceşti, deoarece „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu” (Luca 4:4).
Din hrana duhovnicească .....
Data: Nov 19, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Tanarul crai
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Nunta din Cana Galileii
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Gazde mari, nu mai dormiti
Corul Seminarului Teologic Fagaras - In locasul lui craciun
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Marire-ntru cele inalte
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Buna dimineata la Mos Ajun
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).