Înainte de fiecare împartasire cu Sfintele Taine, de obicei în seara de dinainte, exista obiceiul ca fiecare crestin sa rosteasca atât canonul de rugaciune dedicat Sfintei Împartasanii, cât si cele douasprezece rugaciuni scrise de Sfintii Parinti pe aceasta tema. Cele douasprezece rugaciuni sunt atribuite în ordine sfintilor Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Simeon Metafrastul, Ioan Damaschin si Simeon Noul Teolog. În acest material, ne vom concentra atentia asupra celor doua rugaciuni atribuite Sfântului Vasile cel Mare.Chiar daca se spovedeste înainte de a se împartasi, nici un crestin sau cleric nu se poate considera cu desavârsire curat si vrednic de a primi Trupul si Sângele Domnului. Constientizarea propriei pacatosenii si slabiciuni în fata patimilor are un caracter permanent. Asadar, crestinii care considera ca, de vreme ce se împartasesc o data pe an, o fac „cu vrednicie“ contrazic flagrant marturisirea Sfântului Vasile cel Mare, care afirma: „Însuti Împarate, Cel ce esti fara de moarte, primeste si pocainta mea, a pacatosului, si pleaca urechea Ta spre mine si asculta graiurile mele, ca am gresit, Doamne, gresit-am la cer si înaintea Ta si nu sunt vrednic a cauta spre înaltimea slavei Tale (s.n.)“ (Sfântul Vasile cel Mare, „Rugaciunea I“, în: „Rugaciuni înainte si dupa Sfânta Împartasanie“, Alba Iulia, Ed. Epifania, 2007, p. 32). Asadar, de vreme ce însusi Sfântul Vasile cel Mare îsi declina vrednicia, este clar ca nu sentimentul acesta de automultumire trebuie sa ne anime înainte de a primi Sfânta Împartasanie. Desigur, ne-am curatit sufletul prin Spovedanie si rugaciune, dar acest fapt nu trebuie sa ne faca sa credem ca suntem perfecti si sfinti. Însa nici nu trebuie sa ne lasam cuprinsi de deznadejde si sa refuzam sa ne împartasim pe motivul nevredniciei noastre, pentru ca, asa cum spune în continuare tot Sfântul Vasile cel Mare: „Ci Tu, Doamne, fara rautate fiind, Îndelung-rabdator si Mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine sa pier cu faradelegile mele, în tot chipul asteptând întoarcerea mea. Ca Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin prorocul Tau: «Cu vrere nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se întoarca si sa fie viu». Ca nu vrei, Stapâne, sa pierzi faptura mâinilor Tale, nici nu voiesti pierderea oamenilor, «ci vrei ca toti sa se mântuiasca si la cunostinta adevarului sa vina»“ (Sfântul Vasile cel Mare, „Rugaciunea I“, p. 33). Exista crestini care aleg sa nu se împartaseasca fara a avea pacate opritoare, ceea ce se dovedeste a fi o actiune irationala. Asadar, ca o concluzie la acest scurt preambul, afirmam ca trebuie sa ne împartasim des, dar fiind constienti în acelasi timp de slabiciunea noastra în fata pacatului si a patimilor. Împartasirea nu trebuie facuta cu gândul ca suntem vrednici, dar nici refuzata deoarece ne consideram nevrednici fara a avea pacate opritoare de la aceasta. Aceasta este si atitudinea rezumata de Sfântul Vasile cel Mare: „Ştiu, Doamne, ca ma împartasesc cu nevrednicie cu Preacuratul Tau Trup si Scump Sângele Tau, si vinovat sunt, si osânda mie însumi manânc si beau, neputându-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul si Sângele Tau, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci îndraznind spre îndurarile Tale, ma apropii de Tine, Cel ce ai zis: «Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu întru Mine ramâne si Eu întru dânsul»“ (Sfântul Vasile cel Mare, „Rugaciunea a VI-a“, în: „Rugaciuni înainte si dupa Sfânta Împartasanie“, Alba Iulia, Ed. Epifania, 2007, pp. 44-45).Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 659

Id: 43023

Data: Aug 7, 2014

Imagine: