Sa ne deschidem inimile pentru a primi lumina adevarului evanghelic, indeamna Arhiepiscopul Irineu

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a vizitat luni obştea monahală de la Mănăstirea Râmeţ, unde a oficiat Sfânta Liturghie.

În timpul slujbei, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre îndemnurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pomeniţi în 29 iunie, consemnate în scrierile evanghelice.

„Urmând exemplul evlavioșilor străbuni și al sfinților autohtoni, se cuvine să ne deschidem larg inimile noastre pentru ca să primim lumina adevărului evanghelic și a harului sfințitor. La aceasta ne îndeamnă și Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a evidenţiat Înaltpreasfinţia Sa.

«Fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii; Dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre» (I Petru 1:15, 17).

«Să umblaţi cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăţia şi la slava Sa» (I Tesaloniceni 2:12).

Mănăstirea Râmeț este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania, prima atestare documentară a acesteia datând din anul 1377, detaliu menționat pe al doilea strat de pictură al bisericii vechi.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 173

Id: 70602

Data: Jun 30, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).