Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a afirmat în Duminica a 27-a după Rusalii că Evanghelia rânduită spre citire „ne îndeamnă să ne ferim de starea aceasta de formalism, de răutate și de fățărnicie”.
„Dacă avem ceva de spus, să spunem întotdeauna persoanei în cauză, nu să vorbim pe la colțuri. Nu indirect, nu lovind în unii și în alții, după cum constatăm că tot mai des se întâmplă”, a subliniat Preasfinţia Sa.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din Capitală.
La predică, a făcut o paralelă între atitudinea mai marelui sinagogii şi atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos, consemnate în pasajul biblic ce prezintă tămăduirea femeii gârbove.
„Mai marele sinagogii îi reprezintă pe oamenii cu suflet mic, pe cei care nu se pot bucura decât de propriile realizări. Niciodată nu vor observa și nu se vor bucura de împlinirile altora”.
„Constatăm adeseori cât de mici suntem la suflet și acest lucru, lipsa bucuriei pentru bucuria altora, înseamnă de fapt un drum lung până la întâlnirea noastră cu Dumnezeu”.
„Dacă nu ne vom schimba, rămânem asemenea mai marelui sinagogii căruia Mântuitorul i-a spus: Fățarnicilor!… (Luca 13:15)”, a atras atenţia PS Timotei Prahoveanul.
„Niciodată ziua de odihnă nu ne împiedică să facem bine celor bolnavi, singuri, pe care nu-i mai iubește nimeni”, a adăugat ierarhul.

Episcopul a mai spus că atitudinea Mântuitorului față de femeia gârbovă corespunde cu atitudinea Domnului „față de toți cei care Îi cer milostivirea”.
„Ei primesc binefacerile cele bogate ale lui Dumnezeu în Biserica pe care El a întemeiat-o și o conduce”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a numit-o pe femeia gârbovă un „model pentru noi” şi a argumentat:
„Câți dintre oamenii sănătoși, câți dintre cei tineri sau chiar în vârstă, fără suferință, nu caută pretexte pentru a rămâne acasă într-o zi de sărbătoare?”.
Mai multe imagini în Galeria Foto.
Credincioșii Parohiei Sf. Haralambie din Iași pregătesc daruri pentru cele 20 de familii vulnerabile din comunitate. Campania lor, „Chiar și acum avem Crăciun”, își propune să ofere .....
Data: Dec 7, 2020
Episcopul Giurgiului îşi serbează luni onomastica, în ziua cinstirii Sf. Ier. Ambrozie, Episcopul Mediolanului. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Preasfințitul Părinte Ambrozie s-a născut în .....
Data: Dec 7, 2020
Reflectând la situația femeii suferinde, copleșită de asaltul duhurilor necurate, Episcopul Sofronie al Oradiei a spus că putem vedea în gârbovenia ei „chipul acestei lumi, .....
Data: Dec 7, 2020
Prin vindecarea femeii gârbove într-o zi de sâmbătă Mântuitorul le-a arătat oamenilor că „degeaba sunt credincioși dacă nu au roadele credinței, iar prima roadă este dragostea față de Dumnezeu și de .....
Data: Dec 7, 2020
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a evidenţiat săptămâna trecută importanţa Muzeului Ororilor Comunismului pentru cei care au supravieţuit perioadei comuniste, dar şi pentru tinerii din ziua de astăzi.
„Acest muzeu va ajuta generațiile care au trăit în comunism .....
Data: Dec 7, 2020
La finele lunii trecute, în Republica Moldova s-a desfășurat prima campanie de prevenire a risipei alimentare. Aceasta a culminat cu o colectă de alimente organizată .....
Data: Dec 7, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte de invatatura
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte frumoase 1 2
Parintele Arsenie Papacioc - Postul in Biserica Ortodoxa
Parintele Arsenie Papacioc - Calea spre curatia inimii 1
Parintele Arsenie Papacioc - Practicarea rugaciunii inimii
Parintele Arsenie Papacioc - Cui da Dumnezeu harul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).