]]>Sâmbăta aceasta are un rol special în cadrul Postului Mare. Ea încheie prima săptămână a Păresimilor, una de asceză profundă și nevoință intensă. La unele mănăstiri, aceasta e ziua în care se deschide pentru prima oară trapeza după o săptămână în care a stat închisă iar monahii iau masa împreună. Tot acum se oficiază pentru prima oară în Post Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Această sâmbătă este închinată Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron din mai multe motive. Deși martirul este pomenit în fiecare an pe 17 februarie, sărbătoarea acestuia a fost deplasată și în așa-numitul ciclu liturgic mobil, adică în perioada Postului care variază ca ținere în funcție de data de prăznuire a Sfintelor Paști. Motivele pentru care cinstirea martirului se face în prima sâmbătă a Postului Mare sunt în principal două. În primul rând, pentru că sfântul era foarte popular și data prăznuirii lui era în preajma Postului sau chiar în Post, prima sâmbătă i-a fost dedicată. Al doilea motiv ține de o minune a Mucenicului, care a avut loc în timpul domniei Împăratului Iulian Apostatul. Acesta a poruncit să fie stropite cu sângele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vândute în piaţa cetăţii imperiale, pentru a întina astfel prima săptămână din Postul Mare al creştinilor. Mucenicul Teodor s-a arătat în vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie, descoperindu-i planul lui Iulian şi sfătuindu-l să fiarbă boabe de grâu şi să le împartă locuitorilor Constantinopolului pentru ca aceştia să nu fie nevoiţi să cumpere alimente de la piaţă. Arhiepiscopul a stabilit ca în fiecare an, la încheierea primei săptămâni a Postului Mare, să se serbeze un praznic în memoria acestei minuni şi a Sfântului Teodor. Coliva este, în cultul ortodox, simbol al învierii morților. De asemenea, pomenirile pentru cei adormiți se fac în mod tradițional sâmbăta în amintirea zilelor în care Mântuitorul S-a aflat cu Trupul în mormânt și datorită proximității duminicii, ziua Învierii. Ultima zi de pomenire de obște a celor adormiți în Postul Mare este Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, în ajunul Floriilor.
Download: Click for download attached file: Sambata Sfantului Teodor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 467
Id: 49212
Data: Feb 27, 2015
Imagine:
]]>Joi, 26 februarie 2015,Înaltpreasfinţitul Părinte MitropolitNifon,Arhiepiscopul Târgoviştei însoţit de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, elevi de .....
Data: Feb 27, 2015
]]>Muzeul Naţional de Istorie a României a găzduit vineri, 27 februarie 2015, lansarea volumului ”Pro Patrimonio” scris de profesorul Victor Simion, consilier în cadrul Sectorului .....
Data: Feb 27, 2015
]]>Joi, 26 februarie 2015, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit Canonul cel Mare al Sfântului .....
Data: Feb 27, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, Protopopiatul Ortodox Român Sighişoara în parteneriat cu Fundaţia Germană „Konrad Adenauer” şi Lukas .....
Data: Feb 27, 2015
]]>Joi, 26 februarie, în Biserica Mănăstirii Comana, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. La final, .....
Data: Feb 27, 2015
]]>Pentru Centrul de tineret din cadrul Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” – Bocşa Vasiova, ziua de 28 februarie este prilej de sărbătoare. Aceasta pentru că în urmă cu un an, copiii .....
Data: Feb 27, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).