Saptamana Copiilor: 120 de copii au primit bucurie și daruri de la Voluntarii Catedralei Naționale

Considerând că nu este suficientă doar o zi dedicată copiilor, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat pe tot parcursul săptămânii trecute mai multe activități dedicate copiilor. Ei au implicat numeroși artiști și persoane publice în acțiunile lor.

„Am desfășurat mai multe activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, transformând această sărbătoare în Săptămâna Copilului”, a declarat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.

„Cunoaștem foarte bine că acești copii au stat foarte mult în casă datorită contextului pandemic. Prin aceste activități am dorit să îi readucem pe copii la starea normalitate”, a adăugat el.

Săptămâna Copilului a început de Ziua Copilului, când Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale și Adriana Ene, realizatoarea emisiunii „Bucuria Poveștilor” de la Radio Trinitas și Trinitas TV, au adus împreună 20 de copii și pe părinții lor.

Li s-a alăturat artista Ileana Popescu (Eneli), care a declarat: „M-am simțit foarte bine pentru că am dăruit ceva și cred că acesta este sentimentul cel mai frumos. Este motivul pentru care fac ceea ce fac.”

„Am fost încântată să fiu aici și să le transmit copiilor bucurie, liniște și toate sentimentele care le simt eu vis-a-vis de copilărie și de ziua aceasta specială”, a mai spus artista.

În ziua următoare, voluntarii, în parteneriat cu Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, au organizat un program artistic la Centrul de zi pentru recuperarea copiilor cu dizabilități din cadrul DGASPC Sector 4.

Le-au fost alături Adriana Ene, actorul Andrei Iordache, interpreta de muzică populară Roxana Lupu, Eneli și naistul Vasile Răducu. Copiii și părinții au ascultat povești, au cântat și au dansat. Părinții au fost fericiți că s-au putut vedea cu alți copii și părinți după relaxarea măsurilor de protecție sanitară.

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au încheiat săptămâna dedicată copiilor sâmbătă la Bâra, în județul Prahova, unde au organizat un program artistic cu Adriana Ene, naistul Vasile Răducu, cantautorul Dana Florian , profesoara Ana Ramona Urjan și o parte din elevele clasei de canto popular de la Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” din București.

„Pentru mine este o onoare faptul că îi văd pe oamenii aceștia și îi cunosc”, a spus Adriana Ene despre voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale. „Îi văd cum își rup din timpul lor pentru aceste acțiuni sociale care se întâmplă atât în București cât și în afara Bucureștiului, peste tot prin țară.”

Toți cei 120 de copii participanți la activitățile din Săptămâna Copiilor au primit din partea voluntarilor pachete cu dulciuri și jucării în dar.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar