La praznicul Intampinarii Domnului, Manastirea Timiseni, de la marginea localitatii Şag, jud. Timis, a primit vizita Preasfintitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, informeaza mitropolia-banatului.roCu acest prilej, Preasfintia Sa a oficiat Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie in biserica noua a manastirii cu hramul Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul , inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, format din arhim. Simeon Stana, exarhul manastirilor din cuprinsul eparhiei, protos. Mihail Duma si pr. Nicolae Fit, slujitorii manastirii, precum si arhid. Cristian Constantin, consilier la Centrul eparhial.Alaturi de obstea manastirii, condusa de stavrofora Casiana Şimon, la slujba au participat numerosi credinciosi, atat din Timisoara, precum si din localitatile invecinate.Cuvantul de invatatura a fost rostit de arhim. Simeon Stana, care a subliniat importanta praznicului Intampinarii Domnului, dar si intelesurile duhovnicesti ale acestuia. Astfel, Prea Cuviosia Sa a aratat ca sensul ducerii la templu a fiecarui intai nascut de parte barbateasca la 40 de zile de la nastere, dupa Legea Vechiului Testament, era acela al inchinarii, al consacrarii sale lui Dumnezeu. Acest lucru este evidentiat in Legea cea Noua prin Taina Sfantului Botez, in cadrul careia pruncul este inchinat lui Dumnezeu, este increstinat si primeste pecetea Harului Sfantului Duh ca semn al sfintirii sale in Dumnezeu.In finalul Sfintei Liturghii, Preasfintitul Paisie Lugojanul a oficiat o slujba de binecuvantare a prinoaselor aduse de credinciosi in cinstea marelui praznic. Dupa slujba, Ierarhul a adresat obstii manastirii si tuturor celor prezenti binecuvantarea si dragostea parinteasca a Inalt Preasfintitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, precum si indemnul de a urma Sfantului si Dreptului Simeon in dragostea si nadejdea cea catre Dumnezeu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 729
Id: 28093
Data: Feb 3, 2013
Imagine:

Data: Feb 3, 2013

Data: Feb 3, 2013

Data: Feb 3, 2013
Data: Feb 3, 2013

Data: Feb 3, 2013
Data: Feb 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Povestioara cu talc - Sfanta cruce
Povestioara cu talc - Sa nu traim doar cu trupul
Povestioara cu talc - Sa privim partea frumoasa a lucrurilor
Povestioara cu talc - Copii sa aiba grija sa traiasca frumos
Povestioara cu talc - Sa nu facem raul unde se poate face bine
Povestioara cu talc - Cine se pocaieste acela se mantuieste
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).