Sarbatoare la Parohia bucuresteana Sf. Ştefan - \"Cuibul cu barza\"

]]>Biserica Ortodoxă cinstește la 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. În această zi parohia bucureșteană Sf. Ștefan - Cuibul cu barză a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul cinstirii ocrotitorului sfântului lăcaș. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte și pr. Dan Toader, protoiereul Protopopiatului Sector 1 Capitală, pr. Daniel Benga, parohul bisericii și profesor la Facultatea de Teologie din București, precum și alți preoți profesori. Doamne iartă-le păcatul acesta După rostirea Pericopei Evanghelice, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a elogiat personalitatea Sfântului Arhidiacon Ștefan. Preasfinția Sa a subliniat faptul că propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Mesia Cel prezis de prooroci, Sfântul Arhidiacon Ștefan atrage revolta învăţaţilor vremii care, la fel ca în cazul Mântuitorului, pentru a-l aduce în faţa completului de judecată reprezentat de Sinedriu (Tribunalul evreiesc), pun ca primă culpă acuzaţia că Ştefan denigrează prin cuvinte de hulă legea lui Moise. Adus în fața Sinedriului, Sfântul Ștefan a mărturisește pe Hristos Domnul cu prețul vieții sale. ”Sfântul Ștefan era un om al lui Dumnezeu, dar și un cunoscător al Legii celei vechi. Acesta a fost adus în fața Sinedriului (acest lucru se întâmpla destul de rar, nu orice om era adus în fața Sinedriului, doar cei care reprezentau o adevărată amenințare) și dacă ne aducem aminte de un <<proces>> asemănător a avut parte și Mântuitorul Iisus Hristos. Aceeași sentință nedreaptă, aceeași grabă și ură din partea celor care nu acceptau când li se spunea adevărul. Ștefan, unul dintre ucenicii Domnului, unii dinte primii Apostoli în sens larg, chiar dacă el era doar diacon, a avut tăria să rostească adevărul în fața Sinedriului, asemenea Mântuitorului. Rezultatul acestei mărturisiri se cunoaște şi anume, Sfântul Ștefan a fost scos dinclo de zidurile cetății și ucis cu pietre. Era o moarte grea pentru că cel care era condamnat suferea mult înainte de a-și da sufletul. Cu toate acestea, Ștefan a avut o atitudine demnă de un urmaș al Mântuitorului Iisus Hristos. Avea fața senină atunci când vorbea, dar și atunci când era lovit cu pietre. Avea fața asemenea unui înger, luminoasă, iar cuvintele pe care le-a rostit erau cuvinte de iertare învățate și acestea de la Mântuitorul Hristos și de la Apostolii cărora le-a fost ucenic. Nu a spus niciun cuvânt înpotriva celor ce îl ucideau cu pietre, ci doar atît: Doamne iartă-le păcatul acesta”, a precizat Preasfinția Sa. Una dintre cele mai grele porunci de îndeplinit este aceea a iubirii vrăjmașilor Cea mai grea de împlinit dintre toate poruncile lăsate de Dumnezeu este probabil iubirea vrăjmașilor, a mai subliniat Preasfițitul Părinte Timotei: ”Noi nu putem iubi nici pe cei care ne iubesc, dar pe cei care ne-au făcut rău; pe cei care ne spun cuvinte uneori adevărate nu îi mai putem iubi, darămite atunci când cineva ne lovește cu piatră și ne dorește moartea. Am mai avea noi puterea să spunem acele cuvinte pe care le-a spus Sfântul Ștefan: Doamne iartă-le lor păcatul acesta. Aceasta a fost atitudinea celor care au înțeles cuvintele Mântuitorului și le-au împlinit în viața lor și Sfântul Ștefan a fost unul dintre ei”. Sfântul Ștefan – primul martir al Bisericii Episcpul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a mai arătat că Sfântul Arhidiacon Ștefan este primul sfânt al Bisericii care a luat cununa muceniciei. ”Sfântul Ștefan a fost primul dintre martirii Bisericii, așa îl consideră Părinții Bisericii. Alții spun că primii martiri nevinovați, chiar dacă nu știau despre învățătura credinței ar fi pruncii omorâți în Betleem de căte Irod atunci când s-a înfuriat aflând că magii s-au întors pe altă cale în țara lor. Dar primul mărturisitor care a vorbit despre Mântuitorul Iisus Hristos și L-a mărturisit în public spunând că Îl vede de-a dreapta Tatălui văzând și cerurile deschise a fost Sfântul Ștefan”, a spus Preadfinția Sa. Martirii au ales veșnicia în locul vremeliciei De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți și despre martirul Sfinților Brâncoveni, arătând că mucenicii au preferat veșnicia în locul vremelniciei lumești. ”Pentru că suntem în ultimele zile ale unui an pe care Biserica Ortodoxă Română l-a închinat Sfinților Martiri Brâncoveni trebuie să ne aducem aminte că asemenea Sfântului Ștefan care a avut curajul mărturisirii și puterea de a ierta pe cei care i-au făcut rău a fost și marele domn al pământului românesc, Sfântul Constantin Brâncoveanu. Să ai un asemenea curaj și o asemenea putere de a-ți vedea fiii îngenuncheați și decapitați și apoi tu să-ți pleci capul preferând veșnicia în locul vremelniciei este un lucru extraordinar. Asta au făcut martirii. Ei și-au dat seama că toate lucrurile acestei lumi trec prea repede în comparație cu veșnicia pe care o vom petrece cu Dumnezeu dacă ne-am arătat noi următori ai cuvintelor Lui”, a mai spus Preasfinția Sa. *** Istoricul bisericii Primele ştiri cu privire la existenţa unei biserici pe locul celei actuale le avem abia în secolul al XVIII-lea, când aflăm că pe latura de sud a Podului de Pământ (ulterior strada Ştirbei Vodă), aproape de intersecţia cu strada Berzei, exista o mică biserică, care se ruinase înainte de anul 1760. O ştire din anul 1766, în care se vorbeşte de o biserică zidită de Anastasia Cantacuzino în mahalaua "Podul de Pământ", nu este confirmată de Banul Mihai Cantacuzino. În locul acestei biserici a fost construită o nouă biserică mai mare de către "piosul creştin Clucerul Dona şi soţia sa Zamfira, cam pe la anul 1760", având hramul Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. După moartea ctitorilor s-a aşezat în anul 1830 o lespede deasupra mormântului lor, aflat în naosul sfintei biserici, pe care este consemnat acest lucru. În anul 1987 biserica a fost trecută în rândul bisericilor ce trebuiau demolate, pentru noua amenajare urbanistică a zonei Ştirbei Vodă. În cele din urmă s-a găsit o cale de salvare a monumentului, executându-se translarea ei cu 12 metri spre sud, la data de 22 februarie 1988. Biserica Sfântul Ştefan - "Cuibul cu Barză" încheie astfel seria de monumente translate în Bucureşti de către echipa de specialişti condusă de domnul inginer Eugen Iordăchescu. Biserica a fost repusă în funcţiune şi resfinţită la data de 21 noiembrie 1990.

Download: Click for download attached file: Sarbatoare la Parohia bucuresteana Sf. Ştefan - \"Cuibul cu barza\"

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 699

Id: 46860

Data: Dec 27, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).