]]>La sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, şi-a serbat hramul şi Biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi din Bucureşti. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în biserica de la Piaţa Naţiunile Unite de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori, informează Ziarul Lumina. Cu prilejul hramului, credincioşii au avut bucuria de a cinsti o părticică din moaştele sfântului, aflată în patrimoniul locaşului. Racla cu cinstitul odor a fost scoasă în procesiune joi seara, când a fost oficiată şi slujba Privegherii, iar credincioşii s-au închinat sfântului ocrotitor. Vineri, sfintele odoare au fost aşezate în vecinătatea bisericii, într-un loc special amenajat spre a fi cinstite şi de credincioşii care au participat la Liturghia arhierească săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul. Din soborul de slujitori care s-au rugat la Sfânta Liturghie au făcut parte părintele Ion Vartan Armaşi, protoiereul Protopopiatului Sector 4 Capitală, părintele Ioan Iordache, parohul Bisericii „Sfântul Spiridon“ - Vechi, precum şi alţi preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ieronim a vorbit despre ocrotitorul acestei biserici. „Sfinţii sunt o dovadă că Duhul Sfânt lucrează în Biserică şi în viaţa oamenilor fapte minunate, credinţă puternică şi dreaptă“, a spus Preasfinţia Sa. Ierarhul a vorbit şi despre mărturisirea dreptei credinţe pe care Sfântul Spiridon a făcut-o prin cuvânt şi faptă la Sinodul I Ecumenic: „Acolo erau mulţi teologi, mulţi ierarhi care aveau studii deosebite, care cunoşteau revelaţia, cultul Bisericii, toate învăţăturile frumoase şi duhovniceşti, dar şi filosofia antică. Cunoşteau tot ceea ce înţelepciunea avea mai înalt şi mai important. Sfântul Spiridon, ierarhul lui Dumnezeu, care avea în trup urmele persecuţiei împăraţilor păgâni, a mărturisit prin cuvânt şi faptă pentru stabilirea dreptei credinţe, pentru că se iscase din cetatea Alexandriei, prin sofisme şi păreri filozofice, învăţătura că Fiul este prima creatură a Tatălui, şi nu egal cu Tatăl. Luând cuvântul la Sinod, sfântul a mărturisit egalitatea Fiului cu Tatăl şi statura lui de Dumnezeu adevărat şi a făcut o minune care să arate că Dumnezeu este Unul după Fiinţă şi întreit în Persoane. A luat o cărămidă şi, prin rugăciune, aceasta s-a desfăcut în cele trei elemente constitutive: pământ, foc şi apă“, a explicat Preasfinţia Sa. Pentru credincioşii prezenţi la hramul bisericii s-au pregătit peste 400 de pachete alimentare. Biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi a fost demolată în 1987 de autorităţile comuniste, iar după Revoluţia din 1989 a fost refăcută pe locul iniţial. Slujba de sfinţire a fost săvârşită în anul 1996 de patriarhii Ignatie al IV-lea al Antiohiei şi Teoctist al României. În vecinătatea bisericii, funcţionează astăzi Centrul socio-medical „Sfântul Spiridon“ - Vechi.
Download: Click for download attached file: Sarbatoare la vechea biserica a Sfantului Spiridon
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 678
Id: 46368
Data: Dec 13, 2014
Imagine:
]]>În perioada 7-8 decembrie, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a avut loc Congresul naţional al profesorilor de catehetică şi omiletică, intitulat .....
Data: Dec 13, 2014
]]>Sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, a reprezentat un moment de mare bucurie duhovnicească pentru sute de credincioşi, atât din Capitală, cât şi din .....
Data: Dec 13, 2014
]]>Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Barcelona a marcat cei 7 ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii comunităţii printr-o expoziţie dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni, prin .....
Data: Dec 13, 2014
]]>Pe data de 16 decembrie 2014, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Tineretului din Botoşani, va avea loc concertul de colinde intitulat „E vremea colindelor…“, în regia .....
Data: Dec 13, 2014
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, miercuri, 10 decembrie 2014, începând cu ora 17.00 la .....
Data: Dec 13, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).