]]>Duminica a XXXII-a după Rusalii, a lui Zaheu Vameșul (25 ianuarie 2015) a fost prilej de sărbătoare și de comuniune românească dincolo de granițe, la Parohia din Bătania (Battonya), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. După cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din Ungaria și România, format din Părintele Singhel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Ilie Ciocan, Parohul Bătaniei, Părintele Liviu Iștoc, Parohul bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Curtici și Părintele Roja Viorel, de la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Grădiște, a Municipiului Arad, ambele aparținând Arhiepiscopiei Aradului, Arhidiaconul Claudiu Condurache și Diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula (Ungaria). La eveniment au mai participat Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula și Domnul Traian Cresta, originar din Bătania și Reprezentat al comunității românești în Parlamentul de la Budapesta, iar răspunsurile liturgice au fost date cu mult talent și însuflețire de corul mixt al Parohiei Curtici, condus de Domnul Adrian Bughi, care este în același timp și dirijor al Corului „Pro Musica” din Giula și urmaș la conducerea acestui cor a Domnului Profesor Gheorghe Flueraș, din Arad. Alături de credincioșii ortodocși români din Bătania, la Dumnezeiasca Liturghie au fost prezenți credincioși români din Arad și Curtici, iar cântarea corului a contribuit substanțial la solemnitatea și frumusețea acestei sărbători de suflet românesc. Slujirea de la Bătania a reprezentat un prilej de comuniune românească și dintr-un alt punct de vedere, prin slujba de Parastas săvârșită pentru odihna sufletului tânărului Codrin Mihail Ciocan, fiul Părintelui Paroh Ilie Ciocan, care în urma unei suferințe necruțătoare a trecut la cele veșnice în data de 11 noiembrie 2014 și a fost înmormântat la Arad. Venit în Ungaria ca preot misionar, primul cu acest statut după anul 1990, Părintele Ilie Ciocan a fost sprijinit în activitatea desfășurată la biserica din Bătania de către fiul său, până în momentul în care acesta a părăsit lumea cea vremelnică. Născut la Arad, în 12 decembrie 1976, Codrin Ciocan a fost absolvent al Liceului „Moise Nicoară” și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, a predat ore de religie la Școlile Generale din Nădlac și Curtici și a avut, de asemenea, și preocupări în domeniul sportului. În semn de recunoștință față de activitatea desfășurată în părțile Aradului și la Bătania, dar și în semn de solidaritate cu familia Părintelui Ilie Ciocan, preotul și corul Parohiei din Curtici, dar și alți preoți și credincioși din Arad, precum și cei menționați din Ungaria, la care s-a adăugat și Părintele Petru Pușcaș, de la Parohia Giula Mică, și-au exprimat dorința de a participa la această slujbă de pomenire de la Bătania. În cuvintele de învățătură, rostite în cadrul Sfintei Liturghii și la slujba Parastasului, Preasfințitul Părinte Siluan a subliniat învățămintele și importanța pericopei evanghelice duminicale, care prin pilda Vameșului Zaheu ne arată tuturor, în această perioadă de profunde crize materiale și de multe alte feluri, importanța sufletului care trece dincolo de valorile materiale atât de căutate de omul contemporan, dar și dincolo de fruntariile acestei lumi, prin întâlnirea mântuitoare cu Domnul nostru Iisus Hristos, Izvorul vieții celei veșnice și Stăpânul întregii lumi. La finalul acestei frumoase sărbători românești de la Bătania, cu semnificații aparte, toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, oferită din partea Parohiei și a altor binefăcători.
Download: Click for download attached file: Sarbatoare romaneasca la Batania â Ungaria
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 667
Id: 48030
Data: Jan 26, 2015
Imagine:
]]>După cum ne informează Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, în ziua de 25 ianuarie 2015 la .....
Data: Jan 26, 2015
]]>La îndemnul Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, pentru prima dată, sâmbătă, 24 ianuarie 2015, ora 17.00, în săptămâna de .....
Data: Jan 26, 2015
]]>În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la .....
Data: Jan 26, 2015
]]>Treizeci şi cinci de pictori susțin săptămâna aceasta examenul de stagiatură organizat de Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române, informează TRINITAS TV. Candidații .....
Data: Jan 27, 2015
]]>Lunea aceasta s-au împlinit 113 ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei. Un parastas a fost oficiat cu acest prilej la Catedrala .....
Data: Jan 27, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).