]]>Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Făgăraş a găzduit pentru a opta oară consecutiv sărbătoarea cetelor de feciori din localităţile din judeţul Braşov şi Sibiu considerate a fi parte a Ţării Făgăraşului. Iniţiată în urmă cu opt ani de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, sărbătoarea junilor a adunat şi în acest an aproape 40 de cete, însoţite de primarii din localităţile reprezentate. Aşa cum este tradiţia, cetele se adună în catedrala din Făgăraş pentru a participa la Sfânta Liturghie, la finalul căreia prezintă o colindă sau un obicei specific comunităţii din care provin şi aduc urările de bine tuturor participanţilor. Această sărbătoare a cetelor de juni marchează şi finalul colindului acestor tineri, care se pregătesc încă de la sărbătoarea Sfântului Nicolae pentru a merge la casele oamenilor la Crăciun şi a ura familiilor gândurile cele mai bune. Şi în acest an, Sfânta Liturghie de la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, hramul Catedralei din Făgăraş, a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu şi un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, slujitorii locaşului de cult şi alţi slujitori ai sfintelor altare. La slujba religioasă a fost prezent primarul Făgăraşului, Sorin Mănduc, alături de alte oficialităţi şi primari din localităţile participante la sărbătoarea junilor, potrivit mitropolia-ardealului.ro. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit şi i-a felicitat pe tineri şi pe primarii participanţi şi în acest an la sărbătoarea junilor. A urmat colindul cetelor de juni, glasurilor tinerilor răsunând în măreaţa catedrală din Făgăraş. Pe treptele locaşului de cult a fost prezentat mai apoi un străvechi obicei din comuna Lisa, numit “aruncatul cu ţolul”, după care cetele de tineri au mers prin centrul oraşului până la o scenă amenajată în aer liber, unde feciorii şi fetele au prezentat dansurile folclorice tradiţionale.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea cetelor de juni din Tara Fagarasului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 523
Id: 47352
Data: Jan 9, 2015
Imagine:
]]>La 7 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă a sărbătorit Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, .....
Data: Jan 9, 2015
]]>Cea de-a şaptea zi a lunii ianuarie a fost una deosebită pentru preoţii şi credincioşii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei 1 din Piatra Neamţ. La o zi după .....
Data: Jan 9, 2015
]]>În data de 7 ianuarie, creştinii ortodocşi din mai multe ţări au serbat praznicul Naşterii Domnului Hristos, în conformitate cu calendarul iulian. Cei mai mulţi dintre .....
Data: Jan 9, 2015
]]>Ziarul Lumina s-a născut la 7 februarie 2005 dintr-un zel misionar creştin, cu profunde conotaţii educaţionale, spirituale şi sociale, acest proiect editorial s-a dezvoltat la nivel .....
Data: Jan 9, 2015
]]>Festivalul internaţional de muzică SoNoRo a găzduit în noiembrie 2014, la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, un concert al Cvartetului „Tarkovsky“. Ansamblul de pian, violoncel, .....
Data: Jan 9, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).