]]>Cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala din Roman, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, angajați ai Centrului eparhial, informează TRINITAS TV. Sfânta Liturghie a fost precedată de sfințirea noilor Antimise de către noul chiriarh, care vor fi împărțite tuturor bisericilor de pe cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului. În cadrul slujbei, după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre viaţa Cuviosului Antipa şi despre cinstirea sa în Eparhia Romanului şi Bacăului, totodată, ierarhul a îndemnat pe slujitorii bisericii să intensifice pomenirea şi cinstirea acestui sfânt în eparhie. După împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, credincioşii prezenţi s-au putut închina la racla cu sfintele moaşte ale Cuviosului Antipa, aduse de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos. Sărbătoarea închinată Sfântului Antipa de la Calapodeşti a început la Roman în ajun, cu oficierea Slujbei de priveghere. După o procesiune în jurul Catedralei, moaștele și Icoana Sfântului au fost așezate în locaș, unde s-a săvârșit slujba Acatistului. Răspunsurile la strană au fost date de corala „Paraschivi” a Catedralei Arhiepiscopale.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Cuviosului Antipa, la Catedrala din Roman
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 656
Id: 47417
Data: Jan 10, 2015
Imagine:
]]>Biserica Domnița Bălașa, paraclis patriarhal, și-a sărbătorit sâmbăta aceasta cel de-al treilea hram, locașul avându-l .....
Data: Jan 10, 2015
]]>Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica după Botezul Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii se va citi pericopa din Evanghelia după Matei, capitolul 4, .....
Data: Jan 10, 2015
]]>S-au împlinit 2 ani de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Epifanie. Sâmbăta aceasta, în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, .....
Data: Jan 10, 2015
]]>La Duminica după Botezul Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm .....
Data: Jan 10, 2015
]]>Biserica Ortodoxă Română va aniversa, luna viitoare, 90 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod la 4 februarie 1925. Ideea .....
Data: Jan 10, 2015
]]>Stavrofora Mihaela Tamaş, stareţa Mănăstirii Bistriţa din judeţul Vâlcea, a trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 3 ianuarie 2015, la vârsta de 82 de ani. .....
Data: Jan 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).