Sarbatoarea Episcopiei Severinului si Strehaiei

Arhierei, preoti, diaconi, monahi, monahii si credinciosi au participat astazi, 26 decembrie, la hramul Episcopiei Severinului si Strehaiei. Sfanta Liturghie de la Catedrala Episcopala din Drobeta Turnu Severin a fost savarsita de PS Lucian Episcopul Caransebesul, avand alaturi un sobor de ierarhi, format din: PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei si PS Emilian Lovisteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, dupa cum informeaza episcopiaseverinului.ro.Incepand de anul trecut Sfantul Cuvios Nicodim cel Sfintit de la Tismana a fost randuit de Intaistatatorului Eparhiei, PS Parinte Episcop Nicodim, ca Ocrotitor al clerului, monahilor si credinciosilor din Episcopia Severinului si Strehaiei. Sfantul Nicodim este reorganizatorul monahismului de pe aceste meleaguri, intemeind in aceste locuri mai multe manastiri, prima ctitorie a sa fiind manastirea Vodita, atestata documentar la 1370.In cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit un nou diacon pe seama Catedralei Episcopale, Iulian Eduard Pruiu, un ostenitor al Centrului Eparhial iar parintele Alexandru Negrescu, slujitor al bisericii Sf. Gheorghe din Severin, a primit rangul de iconom stavrofor.La finalul Sfintei Liturghii au fost prezentate noile aparitii editoriale ingrijite de Editura ,,Didahia Severin a Episcopiei Severinului si Strehaiei: ,,Heruvico-chinonicar -ul lui Anton Pann, ,,Cantece de stea din Mehedinti , asezate pe notatie liniara si ,,Canonul Tainei Sf. Maslu , asezate pe notatie psaltica de Arhid. Adrian Mazilita, ,,Paraclisul Sf. Nicodim , asezat pe notatie psaltica de Mihai Corcodel si "Paraclisul Sf. Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei", asezat pe notatie psaltica de Catalin Cernatescu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 601

Id: 27168

Data: Dec 26, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).