]]>Biserica noastră sărbătoreşte astăzi, 17 aprilie 2015, praznicul Izvorului Tămăduirii. În această zi, la mănăstirile şi parohiile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie va fi urmată de Agheasma mică. La Horaiţa şi Bistriţa vor fi organizate procesiuni cu icoane făcătoare de minuni, potrivit mmb.ro. Pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, care îşi serbează hramul. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Aşa cum este tradiţia, după slujba Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaiţa la Schitul Horăicioara. Aceasta constă în urcarea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica Mănăstirii Horaiţa spre Horăicioara în dangătul clopotelor. Pelerinii prezenţi la această sărbătoare se aliniază, de la biserica mare până pe deal, şi aşteaptă, în smerenie şi rugăciune, ca sfânta icoană să treacă spre aşezarea monahală. Hram va fi şi la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, unde se va organiza o procesiune în jurul bisericii cu icoana Sfintei Ana, după oficierea Sfintei Liturghii. Astăzi va fi hram la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din cartierul ieşean CUG II, Protopopiatul Iaşi 2, în Parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Botoşani şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Parohia Humuleştii Noi din Tg. Neamţ. Sărbătoare va fi în ziua Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Bujoreni şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui. La Bujoreni, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Câmpulung Moldovenesc, filie a Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ - Capu Satului, îmbracă straie de sărbătoare. La finalul Sfintei Liturghii, va avea loc o procesiune în jurul sfântului locaş şi se va sluji Parastasul pentru Alexandru Şandru Alboi, ctitorul bisericii. În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor va fi sărbătoare astăzi şi la Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ din Parohia Capu Câmpului 2, Protopopiatul Suceava 2, iar în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului îşi va serba hramul Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii in Moldova
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 581
Id: 50894
Data: Apr 17, 2015
Imagine:
]]>Astăzi prăznuim sfinţirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre din Constantinopol închinată Izvorului Tămăduirilor mijlocite de către Maica Domnului. Sărbătoarea datează din secolul al .....
Data: Apr 17, 2015
]]>Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorită de peste 3.000 de credincioşi suceveni la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ de la .....
Data: Apr 17, 2015
]]>Credincioşii din Eparhia Romanului şi Bacăului l-au sărbătorit marţi, 14 aprilie 2015, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, Sfânta Liturghie a .....
Data: Apr 17, 2015
]]>Pentru credincioşii Parohiei buzoiene Mierea, a treia zi de Paşti, 14 aprilie 2015, a fost zi de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din .....
Data: Apr 17, 2015
]]>Protopopiatul Ortodox Gherla a organizat în data de 14 aprilie 2015, în a treia zi a Praznicului Învierii Domnului, cea de-a treia ediţie a proiectului filantropic „Ospăţul credinţei .....
Data: Apr 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).