]]>Vineri, 17 aprilie 2015, Mănăstirea Crișan din județul Hunedoara și-a sărbătorit unul dintre hramurile sale de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. Bucuria hramului a fost amplificată de aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ale căror racle au fost aşezate spre închinare mulțimii numeroase de credincioși prezente la slujba hramului. În cuvântul de învățătură, potrivit episcopiadevei.ro, Arhiepiscopul Râmnicului le-a vorbit credincioșilor prezenți atât despre bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, dar și despre sărbătoarea de astăzi, Izvorul Tămăduirii, relatând credincioșilor faptele minunate întâmplate la izvorul de minuni făcător al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie a mulțumit ierarhilor prezenți la slujba hramului, a mulțumit Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, cel care a binecuvântat venirea în mijlocul eparhiei Devei și Hunedoarei a Moaștelor Sfinților Epictet și Astion și celor care au însoțit delegația din partea Episcopiei Tulcii, Părintelui Iov, starețul Mănăstirii Halmyris, locul de unde au venit Sfintele Moaște.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii la Manastirea Crisan
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 50965
Data: Apr 19, 2015
Imagine:
]]>În zi de sărbătoarea s-a aflat și așezământul monahului Nicolae Steinhardt: Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului. Slujba de hram a fost oficiată de cei 2 ierarhi ai Episcopiei .....
Data: Apr 19, 2015
]]>La Duminica a Duminica a II-a după Paşti, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Apr 19, 2015
]]>Vineri, 17 aprilie 2015, în ziua slăvitului praznic al Izvorului Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a .....
Data: Apr 19, 2015
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, după Sărbătorile Pascale, constructorul a reluat toate tipurile de lucrări. Muncitorii lucrează între cotele 18 și 27, în zona absidelor, la .....
Data: Apr 19, 2015
]]>A fost zi de sărbătoare vineri, 17 aprilie 2015, și la Mănăstirea Strâmba, din Episcopia Sălajului, cu prilejul hramului de primăvară al acestui așezământ monahal. În această zi, Sfânta .....
Data: Apr 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).