]]>Zilele trecute, oraşul Moldova Nouă a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia sărbătoriri hramului Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”. Credincioşi din toate părțile au venit în oraşul de pe Dunăre să se bucure împreună de praznicul închinat Maicii Domnului. După Sfânta Liturghie, oficiată de către părintele Bogoliub Martinovici, protopop de Moldova Nouă, înconjurat de un sobor de preoţi din oraş, credincioșii însoţiţi de preoţi şi de oficialităţi, au mers de la biserică în parcul Central, pentru a oficia deschiderea „Zilelor Oraşului”. Cu acest prilej, copii de la Centrul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună cu copiii de la Casă de Cultură, au susţinut un spectacol de dans modern pe scena special amenajată. Însufleţind spectatorii, copiii au părăsit scena în aplauze ca nişte profesionişti. „Prin acest spectacol copiii au arătat conlucrarea directă a Centrului de tineret și a Casei de Cultură din oraşul nostru, arătând oamenilor că Biserica este aproape de ei în orice clipă şi că nu îşi abandonează tinerii, ci din contră îi susţine şi îi încurajează în toate demersurile lor, fie artistice, fie spirituale. Activităţile desfășurate în această colaborare, vin ca un răspuns la nevoile tinerilor de a ieşi din cotidianul oferit de zilele în care trăim. Credinţa e un mod de viaţă, nu este o opreliște a vieţii şi a bucuriei, iar acest lucru s-a putut observa la Moldova Nouă”, a concluzionat părintele Băloi Gheorghe, coordonatorul Centrului de tineret „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. (Articol realizat de Diac. Pavel Canea)
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea orasului Moldova Noua
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 621
Id: 55096
Data: Aug 22, 2015
Imagine:
]]>Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a organizat o acțiune filantropică în parohia Ștefănești, protoieria Mioveni, care prin .....
Data: Aug 22, 2015
]]>La îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune și prin .....
Data: Aug 22, 2015
]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte la 23 august pe Sf. Mc. Lup. În cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în "Ziarul Lumina" din data de 23 august 2012, semnat de Cristian Bostan: .....
Data: Aug 22, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului a sfințit astăzi, 22 august 2015, paraclisul de vară din localitatea Daia Nouă, județul Sibiu. Ierarhul i-a binecuvântat pe .....
Data: Aug 22, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului va târnosi mâine, 23 august 2015, biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu, potrivit Radio TRINITAS. .....
Data: Aug 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).