Biserica Ortodoxa a praznuit duminica, 23 iunie 2013, Pogorarea Sfantului Duh, sau Rusaliile. Sarbatorii i se mai spune și Cincizecimea, pentru ca la cincizeci de zile dupa Invierea Domnului a avut loc pogorarea Sfantului Duh. Praznicul Rusaliilor este de o mare insemnatate, deoarece in aceasta zi Apostolul Petru a tinut o cuvantare, in urma careia s-au convertit la credinta crestina peste 3.000 de suflete care au alcatuit astfel, prima Biserica creștina. De aceea, duminica Pogorarii Sfantului Duh este socotita zi a intemeierii Bisericii crestine.De sarbatoarea Rusaliilor Inaltpreasfințitul Parinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfanta Liturghie in Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, potrivit mitropolia-clujului.ro. A slujit alaturi de Inaltpreasfinția Sa un numeros sobor de preoți și diaconi din care au facut parte preoții slujitori de la Catedrala Mitropolitana și preoți profesori de la cele doua instituții de invațamant teologic clujean. In cadrul Sfintei Liturghii IPS Andrei l-a hirotonit intru preot pe diaconul Mihai Andrei Mureșan, pentru capela spitalului de Psihiatrie din Cluj-Napoca. Dupa citirea Sfintei Evanghelii, Parintele Mitropolit a vorbit credincioșilor prezenți la slujba despre Pogorarea Sfantului Duh ca momentul de intemeiere a Bisericii creștine, evidențiind totodata roadele Duhului Sfant. La finalul Sfintei Liturghii IPS Parinte Mitropolit Andrei a oferit pictorului bisericesc Traian Bumb, cel care realizeaza pictura bisericii din Saliștea Noua, locaș de rugaciune sfințit duminica 16 iunie, Crucea Transilvana, distincția cea mai mare pentru mireni oferita de Mitropolia Clujului, Salajului și Maramureșului. Totodata au fost sfințite spicele de grau, ce au fost imparțite ulterior la credincioșii prezenți la Sfanta Liturghie de acest mare praznic.Cu prilejul praznicului Pogorarii Sfantului Duh, Arhiepiscopia Clujului a organizat dupa-masa tradiționala procesiune de Rusalii. Programul a debutat cu oficierea Vecerniei plecarii genunchilor, de la ora 17, in Catedrala Mitropolitana. Au participat toți preoții clujeni impreuna cu credincioșii din cele 38 de parohii din municipiu, dar si din parohiile invecinate Clujului. Apoi de la ora 18 a urmat procesiunea care a avut loc pe traseul: Piata Avram Iancu, Bulevardul 21 Decembrie 1989, Piata Unirii, Bulevardul Eroilor si cu intoarcere in Piata Avram Iancu. Pe tot parcursul procesiunii, ierarhii, preoții și credincioșii au cantat troparul Rusaliilor. Dupa incheierea procesiunii, in fața Catedralei Mitropolitane s-a oficiat slujba sfințirii mici a apei și au fost rostite rugaciuni speciale pentru roadele pamantului. In finalul procesiunii IPS Parinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți un cuvant de invațatura.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 686
Id: 32022
Data: Jun 25, 2013
Imagine:
Data: Jun 25, 2013

Data: Jun 25, 2013
Data: Jun 25, 2013

Data: Jun 25, 2013

Data: Jun 25, 2013

Data: Jun 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Mucenita Serafima Fecioara
Sfantul Sfintit Teodor, Episcopul Edesei, si cei impreuna cu dansul
Sfînta Muceniţă Iulia fecioara
Viaţa şi minunile Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul
Cuviosul Simeon cel nebun pentru Hristos şi Sfîntul Ioan Pustnicul
Sfîntul Nicodim Aghioritul, Purtătorul de Dumnezeu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).