Sarbatoarea Rusaliilor la Schitul Dragesti din judetul Vaslui

Duminica Pogorârii Sfântului Duh a fost sărbătorită în mod deosebit de sute de credincioşi la Schitul Drăgeşti din judeţul Vaslui. Sfânta Liturghie dedicată hramului sfântului lăcaş a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De dimineaţă, soborul slujitorilor l-a întâmpinat pe ierarhul locului, care a revenit la Drăgeşti pentru a înălţa rugăciuni în Duminica Rusaliilor, una dintre cele mai însemnate sărbători din calendarul Bisericii noastre. Preasfinţia Sa a fost aşteptat cu multă emoţie de copiii şi credincioşii îmbrăcaţi în costume naţionale. În continuare, a fost oficiată Sfânta Liturghie în interiorul lăcaşului de închinăciune, împodobit cu o catapeteasmă deosebită, dar şi cu obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte protos. Iorest Matei, exarhul administrativ al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, pr. Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui, şi arhim. Vichentie Lupu, stareţul Mănăstirii Rafaila, precum şi preoţii de la parohiile din jurul aşezării monahale.

„Întoarcerea la Dumnezeu se face prin pocăinţă“

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Corneliu a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la semnificaţiile sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh. Episcopul Huşilor a amintit faptul că la Pogorârea Sfântului Duh Biserica lui Hristos a luat chip văzut „conform celor relatate în Faptele Apostolilor, de unde aflăm că în jur de 3.000 de suflete s-au botezat atunci“. „Ierarhul nostru a explicat minunea Pogorârii Sfântului Duh în chipul limbilor de foc peste Sfinţii Apostoli, care s-au făcut înţeleşi de către toţi cei prezenţi, veniţi din diferitele părţi ale Imperiului Roman. PS Corneliu a arătat că întoarcerea la Dumnezeu se face prin pocăinţă şi prin schimbarea vieţii, aşa cum au făcut primii creştini care şi-au adaptat viaţa după învăţătura Bisericii lui Hristos“, a relatat pr. protopop Adrian Chirvasă, care a menţionat că, la finalul slujbei, părintele Luca Sauca, egumenul Schitului Drăgeşti, a fost proherisit protosinghel. Pelerinii prezenţi au participat la o agapă frăţească, oferită de obştea Schitului Drăgeşti.

Aşezare monahală vizitată de doi mari duhovnici

Construirea aşezământului monastic de la Drăgeşti a început în 1999. Biserica nouă a fost ridicată în 2002, iar clopotniţa în 2005 de Petrică Ciornei, un bun creştin. La construcţia sfântului lăcaş s-a remarcat Schipor Arcadie şi fiii săi, o echipă de meseriaşi din comuna Laura. Clopotele sunt confecţionate la Baia Mare, iar tabla din cupru de pe acoperiş provine de la întreprinderea Metrom din Braşov. Materialul lemnos din care este ridicată biserica mănăstirii provine din Ocolul Fălciu. În exterior, bârnele sunt îmbrăcate cu fibre de sticlă, operaţiune executată de inginerul Romică Scafariu. Chiliile sunt făcute din fostele barăci de la fosta Cooperativă Agricolă de Producţie. Un privilegiu deosebit pentru Schitul „Pogorârea Sfântului Duh“ a fost dat de vizitele vrednicului de pomenire arhimandrit Teofil Părăianu de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. De asemenea, la Schitul Drăgeşti a poposit pentru a sluji vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. În biserica schitului se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre: Sfântul Trifon Românul, Sfântul Siluan Atonitul, Sfântul Sofronie, Sfnţii Părinţi ucişi în Mănăstirea „Sfântul Sava“, Sfinţii Martiri căzuţi în închisoarea de la Aiud, în timpul regimului ateo-comunist, s.a. Părintele stareţ Vichentie Lupu, alegând loc pentru ctitorirea schitului, s-a condus după cuvintele Cuviosului Isaia Pustnicul: „De pleci să locuieşti într-un loc, să nu voieşti să-ţi tai repede o chilie spre locuinţă până ce nu afli felul de vieţuire al locului, ca nu cumva să ai acolo sminteală, fie pentru grija (ce ţi-o dă), fie pentru că vei vedea pe vreunii care (nu-ţi plac), fie pentru sminteala prietenilor. Căci de eşti înţelept, vei cunoaşte în puţine zile tot ce-ţi va fi spre moartea sau spre viaţa ta“.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 662

Id: 41392

Data: Jun 9, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).