Sfantul Antonie cel Mare va fi sarbatorit astazi in mai multe biserici din Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Aseara s-a oficiat Vecernia unita cu Litia, iar astazi credinciosii sunt asteptati la Sfanta Liturghie. IPS Pimen va sluji astazi la Biserica "Invierea Domnului" din Suceava, care isi cinsteste ocrotitorul.Biserica cu hramurile "Invierea Domnului" si "Sfantul Antonie cel Mare" din Suceava isi serbeaza astazi hramul. Aseara au fost oficiate Vecernia unita cu Litia si Acatistul Sfantului Antonie cel Mare. Sfanta Liturghie va fi savarsita de Inalt Preasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, potrivit Ziarul Lumina. La finalul slujbei se va oficia Parastasul pentru ctitorii stravechiului lacas de inchinaciune. "Sarbatoarea Sfantului Antonie cel Mare reprezinta prilej de bucurie pentru parohia noastra. Sunt mai bine de doua decenii de cand comunitatea noastra a hotarat ca sarbatoarea Sfantului Antonie sa fie al doilea hram al bisericii noastre. Asteptam la sfintele slujbe pe credinciosii parohiei noastre, dar si pe sucevenii care stiu ca sarbatoarea Sfantului Antonie cel Mare este marcata in biserica noastra intr-un mod deosebit. Nadajduim ca prin rugaciunile Sfantului Antonie cel Mare, Dumnezeu sa daruiasca bucurie si pace tuturor celor care vor participa la Sfanta Liturghie", a relatat pr. paroh Vasile Irimia, care este si protopop al Protopopiatului Suceava 1.Astazi isi serbeaza hramul parohia "Sf. Cuv. Antonie cel Mare", din cartierul iesean Nicolina, pastorita de pr. Ionel Roata, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, iar Biserica Vulpe din Iasi isi cinsteste al doilea ocrotitor.Hram la o parohie misionara din BotosaniAstazi va imbraca straie de sarbatoare parohia "Sfantul Antonie cel Mare" din Botosani, care isi serbeaza de 11 ani acest hram. Credinciosii au participat aseara la slujba Vecerniei unita cu Litia, oficiata de un sobor de preoti. Astazi vor fi savarsite Utrenia, Sfanta Liturghie, Parastasul pentru cei adormiti, iar diseara de la ora 17:00, slujba hramului se va incheia cu Acatistul Sfantului Antonie cel Mare. La finalul slujbelor dedicate hramului se vor oferi gustari calde pentru credinciosi din partea femeilor din cadrul Comitetului parohial. "Nadajduim ca un numar cat mai mare de credinciosi sa se roage impreuna cu noi astazi in cadrul Sfintei Liturghii. Cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, este al doilea an cand slujim in biserica noua. In prezent se lucreaza la baza acoperisului, iar pentru ferirea intemperiilor din timpul iernii s-a montat o sarpanta provizorie. S-a reusit finalizarea clopotnitei si finisajele exterioare. In interior, sfantul lacas este pregatit pentru oficierea sfintelor slujbe", a relatat pr. paroh Dumitru Butnariuc. In parohia "Sfantul Antonie cel Mare", in special pe perioada vacantei de vara, se desfasoara o scoala de vara la care participa aproximativ 60 de copii. Anul trecut a fost infiintata o corala de copii care ofera periodic raspunsurile liturgice la strana. In posturile de peste an, parohia "Sfantul Antonie cel Mare" organizeaza colecte de alimente neperisabile care sunt oferite persoanelor nevoiase. "Dorim sa cream o solidaritate intre credinciosii din parohia noastra. Oamenii raspund foarte frumos apelului pe care il facem in acest sens", a adaugat pr. paroh Dumitru Butnariuc.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 747
Id: 27639
Data: Jan 17, 2013
Imagine:

Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PSB 21 - Sfantul Ioan Gura de Aur - Omilii la Facere 1
Tilcuirea Evangheliilor si Cazanii la toate Duminicile - 1973 - Patriarh Justinian Marina
Carte de rugaciuni
PSB 12 - Sfantul Vasile cel Mare - Despre Sfantul Duh. Corespondenta epistole
Pr Dumitru Staniloae - Spiritualitatea ortodoxa - Ascetica si mistica
Savatie Bastovoi - Puterea duhovniceasca a deznadejdii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).