Biserica cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Antonie cel Mare“ din Suceava îşi serbează mâine hramul. În această seară au fost oficiate Vecernia unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Antonie cel Mare. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei se va oficia Parastasul pentru ctitorii străvechiului lăcaş de închinăciune. „Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare reprezintă prilej de bucurie pentru parohia noastră. Sunt mai bine de două decenii de când comunitatea noastră a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Antonie să fie al doilea hram al bisericii noastre. Aşteptăm la sfintele slujbe pe credincioşii parohiei noastre, dar şi pe sucevenii care ştiu că sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare este marcată în biserica noastră într-un mod deosebit. Nădăjduim ca prin rugăciunile Sfântului Antonie cel Mare, Dumnezeu să dăruiască bucurie şi pace tuturor celor care vor participa la Sfânta Liturghie“, a relatat pr. paroh Vasile Irimia, care este şi protopop al Protopopiatului Suceava 1.
Mâine îşi serbează hramul parohia „Sf. Cuv. Antonie cel Mare“, din cartierul ieşean Nicolina, păstorită de pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar Biserica Vulpe din Iaşi îşi cinsteşte al doilea ocrotitor.
Hram la o parohie misionară din Botoşani
Tot mâine va îmbrăca straie de sărbătoare parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ din Botoşani, care îşi serbează de 11 ani acest hram. Credincioşii au participat în această seară la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. Mâine vor fi săvârşite Utrenia, Sfânta Liturghie, Parastasul pentru cei adormiţi, iar seara de la ora 17:00, slujba hramului se va încheia cu Acatistul Sfântului Antonie cel Mare. La finalul slujbelor dedicate hramului se vor oferi gustări calde pentru credincioşi din partea femeilor din cadrul Comitetului parohial. „Nădăjduim ca un număr cât mai mare de credincioşi să se roage împreună cu noi astăzi în cadrul Sfintei Liturghii. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este al doilea an când slujim în biserica nouă. În prezent se lucrează la baza acoperişului, iar pentru ferirea intemperiilor din timpul iernii s-a montat o şarpantă provizorie. S-a reuşit finalizarea clopotniţei şi finisajele exterioare. În interior, sfântul lăcaş este pregătit pentru oficierea sfintelor slujbe“, a relatat pr. paroh Dumitru Butnariuc. În parohia „Sfântul Antonie cel Mare“, în special pe perioada vacanţei de vară, se desfăşoară o şcoală de vară la care participă aproximativ 60 de copii. Anul trecut a fost înfiinţată o corală de copii care oferă periodic răspunsurile liturgice la strană. În posturile de peste an, parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ organizează colecte de alimente neperisabile care sunt oferite persoanelor nevoiaşe. „Dorim să creăm o solidaritate între credincioşii din parohia noastră. Oamenii răspund foarte frumos apelului pe care îl facem în acest sens“, a adăugat pr. paroh Dumitru Butnariuc.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 667
Id: 27648
Data: Jan 17, 2013
Imagine:
Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013
Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013

Data: Jan 17, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PSB 21 - Sfantul Ioan Gura de Aur - Omilii la Facere 1
Tilcuirea Evangheliilor si Cazanii la toate Duminicile - 1973 - Patriarh Justinian Marina
Carte de rugaciuni
PSB 12 - Sfantul Vasile cel Mare - Despre Sfantul Duh. Corespondenta epistole
Pr Dumitru Staniloae - Spiritualitatea ortodoxa - Ascetica si mistica
Savatie Bastovoi - Puterea duhovniceasca a deznadejdii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).