Credinciosii din cartierul craiovean Lunca Jiului au fost prezenti astazi, 27 decembrie, in numar mare, la hramul bisericii parohiale inchinate Sfantului Arhidiacon Ştefan. Sfanta Liturghie a fost oficiata cu acest prilej de Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, ne-a marturisit Gheorghe Cioiu. La finalul slujbei religioase, IPS Irineu a rostit un cuvant de invatatura despre viata si faptele Sfantului Arhidiacon Ştefan, primul dintre cei sapte diaconi ai Bisericii crestine, alesi de sfatul celor doisprezece Apostoli si cel dintai martir al Bisericii lui Hristos. Inalt Preasfintia Sa a precizat ca pomenirea sfantului nu este intamplator legata de praznicul Nasterii Domnului. Sfantul arhidiacon Ştefan este cinstit in a treia zi de Craciun pentru a se arata ca sfarsitul anului calendaristic reprezinta in fapt o nastere pentru Imparatia Cerurilor. Pentru ca noi, odata cu praznicul Nasterii Mantuitorului, ne nastem si crestem mai departe in viata spirituala, in viata duhovniceasca, pentru a ajunge in Imparatia cea vesnica. La fel cum a ajuns Sfantul Ştefan, cel care este acum inaintea tronului ceresc si da marturie ca viata noastra nu se termina pe acest pamant, nu este oprita de moartea trupeasca, ci ea va continua impreuna cu sfintii, impreuna cu Sfantul Ştefan, cel care L-a vazut pe Mantuitorul Hristos, inca in trup fiind. Prin urmare, cinstitorii de Dumnezeu si de sfinti vor fi mangaiati de puterea Duhului Sfant. Şi urmand modelul sfintilor, e necesar sa devenim si noi purtatori de duh sfant, purtatori ai luminii dumnezeiesti pe care o marturisim la fiecare Sfanta Liturghie, prin cantarea liturgica: Am vazut lumina cea adevarata, am primit duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne , a precizat IPS Parinte Irineu. In partea de incheiere a cuvantului de invatatura, Mitropolitul Olteniei l-a felicitat pe parintele paroh, prof. univ. dr. Ştefan Resceanu si pe toti cei care poarta numele Sfantului Ştefan. Biserica Sfantul Ştefan din cartierul craiovean Lunca Jiului a fost ridicata in perioada anilor 1996 – 2006, cu sprijinul credinciosilor din parohie si prin stradania preotului paroh Ştefan Resceanu. Piatra de temelie a sfantului locas a fost asezata de vrednicul de pomenire Nestor Vornicescu, mitropolitul de atunci al Olteniei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 594
Id: 27194
Data: Dec 27, 2012
Imagine:

Data: Dec 27, 2012
Moş Crăciun a ajuns anul acesta la 500 de copii din satele aflate în apropierea Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului“ Hadâmbu, comuna Mironeasa, judeţul Iaşi. Într-un peisaj feeric de iarnă, pe uliţe, se vedeau coborând copiii, unii .....
Data: Dec 27, 2012
În parohia Frăsuleni - Victoria, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, a avut loc miercuri, 26 decembrie, concertul de colinde „După datini colindăm“, prilejuit de sărbătoarea Naşterii Domnului. După cum ne-a relatat pr. paroh Ciprian Atudorei, .....
Data: Dec 27, 2012
La Biserica Toma Cozma din Iaşi a avut loc miercuri, 26 decembrie 2012, un concert de colinde susţinut de corul acestei parohii, ai cărui membri provin de la Opera Naţională Română Iaşi şi de la Filarmonica de Stat Moldova Iaşi. În fiecare an, a doua zi de .....
Data: Dec 27, 2012
Teatrul „Victor Ioan Popa“ din Bârlad a găzduit miercuri, 26 decembrie 2012, un concert de colinde susţinut de patru coruri din Episcopia Huşilor. Pe scenă au urcat Corul „Gheorghe Cucu“ al Protopopiatului Bârlad, Corul „Gavriil .....
Data: Dec 27, 2012

Data: Dec 28, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).