Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat astă seară slujba Vecerniei unită cu Litia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Din soborul de slujitori au făcut parte părinţii consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial Roman, slujitori ai catedralei ocrotite de Sfânta Cuvioasă Parascheva şi preoţi de la parohiile romaşcane. Manifestările religioase de la Roman sunt desfăşurate în fiecare an în zilele de 9 şi 10 ianuarie, întrucât în incinta Centrului eparhial se află Paraclisul „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti“. Vecernia unită cu Litia a fost urmată de procesiunea cu racla în care se află fragmente din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, adăpostită în Catedrala arhiepiscopală din Roman. „La finalul procesiunii, credincioşii s-au închinat icoanei Sfântului Antipa şi raclei cu moaştele sfinţilor, care au fost aşezate în paraclisul ocrotit de Sfântul Antipa. În acest sfânt lăcaş, PS Ioachim Băcăuanul, alături de soborul de preoţi, a săvârşit Acatistul Sfântului Antipa, iar la final a adresat un cuvânt de învăţătură. Preasfinţia Sa a subliniat importanţa sărbătorii Sfântului Antipa, care constituie un prilej de binecuvântare la începutul acestui an pentru Centrul eparhial al Eparhiei Romanului şi Bacăului, pentru toţi credincioşii şi slujitorii sfintelor altare din această eparhie“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Astăzi, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman va fi săvârşită de un sobor de preoţi de la Centrul eparhial Roman şi din Protopopiatul Roman.
Sfântul Antipa, cinstit în Ortodoxie
Sfântul Cuvios Antipa s-a născut în anul 1816 în localitatea Calapodeşti, judeţul Bacău. La vârsta de 20 de ani a intrat în obştea Mănăstirii Căldăruşani, iar doi ani mai târziu a plecat în Sfântul Munte Athos, poposind la Schitul Lacu, renumit pentru asprimea vieţii monahale. După 15 ani, s-a mutat la Mănăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte. După aproape două decenii s-a reîntors în Moldova, vieţuind în mănăstirile din preajma Iaşului. Datorită tulburărilor provocate de mulţimile de credincioşi care auziseră despre el şi veneau necontenit să-i ceară ajutor şi sfat, s-a retras spre ţinuturile Rusiei, rămânând o vreme la Lavra Pecerska. De aici a mers la Mănăstirea Valaam, unde s-a şi stabilit. Numele şi faptele sale minunate s-au răspândit cu repeziciune în nordul Rusiei. Cuviosul Antipa s-a învrednicit de daruri minunate, precum cele ale profeţiei şi vederii cu duhul. După o viaţă îndelungată petrecută în nevoinţele călugăreşti, Sfântul Antipa s-a mutat către cereştile locaşuri pe 10 ianuarie 1882. În anul 1906, călugării de la Sfântul Munte, care îl cunoscuseră pe cuvios, l-au trecut pe acesta în rândul sfinţilor, în cărţile lor de cult. Acest fapt are o semnificaţie deosebită, deoarece el este singurul călugăr athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Cuvios Antipa în anul 1992. Slujba religioasă închinată Sfântului Antipa a fost realizată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. „Faţă de alţi sfinţi români, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti a depăşit graniţele Ortodoxiei româneşti. El este cinstit de Biserica Ortodoxă a Greciei şi Biserica Ortodoxă a Rusiei, fiind înscris în sinaxarele Ortodoxiei universale. Este o bucurie pentru noi faptul că Sfântul Antipa s-a născut în judeţul Bacău. Putem compara Calapodeşti, sătucul de la marginea judeţului, cu Betleemul. Prin Sfântul Antipa, satul Calapodeşti a devenit un punct de referinţă pe harta Ortodoxiei universale“, a remarcat PS Ioachim Băcăuanul.
Sfântul Cuvios Antipa, sărbătorit în satul natal
Pelerinii sunt aşteptaţi mâine la hramul Mănăstirii Calapodeşti, închinată Sfântului Cuvios Antipa. În această seară a fost oficiată slujba Privegherii, iar mâine se vor sluji Ceasurile, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Mănăstirea Calapodeşti se află în satul Calapodeşti, comuna Dealu Morii, judeţul Bacău. Din punct de vedere geografic, satul este situat în Podişul Moldovei, partea central-vestică a Colinelor Tutovei, pe ambele versante ale pârâului Berheci, la o distanţă de 65 km faţă de Bacău, cca. 60 km faţă de Tecuci şi 35 km de Adjud. Vatra satului Calapodeşti este situată pe versantul estic al pârâului Berheci, pe partea stângă a drumului judeţean 241A Bacău - Podu Turcului. În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului există mai multe centre de zi sau aşezăminte social-filantropice închinate Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 647
Id: 27472
Data: Jan 9, 2013
Imagine:
Parastasul pentru vrednicul de pomenire arhiepiscop a fost oficiată după Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul, care l-a cunoscut îndeaproape pe Înalt Preasfinţitul Epifanie, a evocat personalitatea fostului arhipăstor al .....
Data: Jan 9, 2013

Data: Jan 10, 2013

Data: Jan 10, 2013

Data: Jan 10, 2013

Data: Jan 10, 2013

Data: Jan 10, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).