Sarbatoarea Sfantului Nicolae a fost, si anul acesta, o zi cu mare incarcatura spirituala pentru elevii Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea.Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, ziua a inceput cu savarsirea Sfintei Liturghii in cele doua paraclise ale scolii. In timp ce elevii ciclului liceal au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiate in Paraclisul Sfantul Niceta de Remesiana , amenajat in locatia scolii de pe strada Republicii, nr. 48, elevii ciclurilor primar si gimnazial s-au rugat in Paraclisul Sfantul Apostol Iacob, ruda Domnului din incinta scolii de pe stada Aluminei, nr. 88, a precizat Parintele Prof. Radu Rus. Aici, cei mai mici dintre ei, respectiv cei 75 de copii din clasele I, au primit si Taina Sfintei Euharistii, dupa ce, in ajunul praznicului, au fost spovediti de catre parintii profesori ai scolii. De altfel, pe parcursul acestor saptamani se desfasoara programul spiritual care vizeaza spovedania si impartasirea tuturor elevilor scolii, din toate ciclurile de invatamant.Dupa Sfanta Liturghie, elevii au ajuns in clase, unde au descoperit, cu mare bucurie, sali impodobite si pregatite de sarbatoare, dar si daruri lasate pentru ei de Mos Nicolae . In continuare, au participat la diverse activitati educative, organizate la nivelul claselor, in cinstea Sfantului Nicolae, prietenul copiilor.Pentru a invata sa fie si ei, la randul lor, darnici cu cei de langa ei, la nivelul intregii scoli s-a demarat campania filantropica Aproape de cei de langa noi , in cadrul careia elevii doneaza jucarii, bunuri alimentare neperisabile si alte obiecte, care vor fi daruite, in preajma praznicului Nasterii Domnului, copiilor institutionalizati si celor proveniti din familii defavorizate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 612
Id: 26648
Data: Dec 9, 2012
Imagine:
Data: Dec 9, 2012
Data: Dec 9, 2012

Data: Dec 9, 2012

Data: Dec 9, 2012
Data: Dec 9, 2012

Data: Dec 9, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).