]]>Peste 3.000 de oameni au ales să se roage de praznicul Sfântului Proroc Ilie la Mănăstirea din localitatea bistrițeană Nușeni. Aici, sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii, oficiată de Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord și s-a încheiat cu un cuvânt de învățătură rostit de părintele ieromonah Benedict Vesa, informează Radio Renaşterea. Monahii și credincioșii au continuam rugăciunea și pe parcursul nopții, iar ziua au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Macarie, pe Altarul de vară din curtea mănăstirii și în prezența unui sobor de peste 40 de preoți. Potrivit corespondentului Radio Renașterea în Protopopiatul Beclean, părintelui Alin Pop, oamenii au primit îndemnuri duhovnicești atât din partea ierarhului, cât și a părintelui Patriciu Vlaicu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Din soborul de preoți au făcut parte alți duhovnici de mănăstiri, monahi și preoți de mir care au înfrumusețat prin prezența lor, sărbătoarea de la Nușeni. Preasfințitul Episcop Macarie le-a vorbit celor prezenți despre misiunea pe care o desfășoară în Episcopia Ortodoxă a Europei de Nord. Ierarhul a relatat din experiențele trăite peste hotare și le-a împărtășit credincioșilor cum a fost construită biserica Parohiei „Sfinții Martiri Năsăudeni” din sudul Suediei, care va fi sfințită pe 12 septembrie.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Sfantului Ilie la Manastirea bistriteana Nuseni
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 576
Id: 53978
Data: Jul 20, 2015
Imagine:
]]>Mănăstirea Feredeu din protopopiatul Lipova, purtând hramul Sfântului slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, s-a bucurat, ca-n fiecare an, de vizita Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop .....
Data: Jul 21, 2015
]]>Pelerini din întreg Banatul şi-au îndreptat paşii astăzi, 20 iulie 2015, spre Mănăstirea Româneşti, din cadrul Arhiespiscopiei Timişoarei, care şi-a prăznuit la această dată Ocrotitorul, .....
Data: Jul 21, 2015
]]>Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstită în mod deosebit astăzi şi la mănăstirea timişeană Dobreşti, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, originar din .....
Data: Jul 21, 2015
]]>Duminică 19 Iulie 2015, PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a târnosit biserica din Parohia Culciu Mic, Prot. Satu Mare. Biserica a trecut .....
Data: Jul 21, 2015
]]>Pelerini din diferite zone ale țării au ales să sărbătorească praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul la mănăstirea din comuna clujeană Băișoara, așezământ monahal aflat sub ocrotirea .....
Data: Jul 21, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).