Sărbătoarea hramului Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon Nou” – Paraclis patriarhal din Capitală începe vineri după-amiază. Slujbele se vor face cu respectarea regulilor de distanțare socială și protecție sanitară.
Privegherea, cu slujba vecerniei, litiei și utreniei, va începe vineri la ora 17:00. Sfânta Liturghie va fi oficiată sâmbătă de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, începând de la ora 09:00.
Racla cu moaștele Sf. Ier. Spiridon va fi scoasă în procesiune din biserică și așezată în baldachinul din curte vineri, la ora 16:45, și sâmbătă, de hram, începând de la ora 07:00.
În ambele zile, racla va fi reașezată în biserică la ora 22:30, pentru a respecta restricțiile de circulație impuse după ora 23:00.
„Atât în interior, cât și în afară, slujba va fi ascultată în cele mai bune condiții”, a precizat Părintele Ionuț Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal și slujitor al Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon Nou”.
„Numărul de participanți în biserică va fi limitat, pentru a se menține distanța obligatorie. Vor fi date tichete de acces în ordinea venirii”, a precizat Părintele Ionuț Corduneanu.
„În același timp, ne-am pregătit și în afară, unde vom avea un ecran pe care slujba va putea fi văzută de către participanții care vor sta afară, respectând, de asemenea, distanța cerută de lege”, a adăugat el.
Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon Nou” – Paraclis patriarhal îl mai are ocrotitor și pe Sf. Ier. Visarion, Episcopul Larisei, pomenit de Biserica Ortodoxă în data de 15 septembrie.
Foto credit: Diac. Nicolae Sevastre
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 266
Id: 72148
Data: Dec 11, 2020
Imagine:
La Parohia Sfânta Treime din Cluj-Napoca va funcţiona de anul viitor un after-school destinat copiilor care provin din familii cu o .....
Data: Dec 11, 2020
Eparhia Huşilor a oferit joi, 10 decembrie, daruri pentru Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, în cadrul campaniei „Dar de Crăciun”. .....
Data: Dec 11, 2020
În 11 decembrie este celebrată Ziua internațională muntelui. Tema anului 2020: „Biodiversitatea montană”.
Ziua aniversară a fost instituită în 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 57/245 şi are ca scop încurajarea .....
Data: Dec 11, 2020
Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a împlinit sâmbătă 65 de ani. Ierarhul a fost felicitat cu această ocazie de Patriarhul Daniel.
Arhiepiscopul Teodosie s-a născut în 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, .....
Data: Dec 11, 2020
Cu prilejul Zilei Inernaţionale a Muntelui vă recomandăm câteva aşezăminte monahale aflate la altitudini de peste 1000 de metri.
Mănăstirea Ceahlău: 1800 m
Mănăstirea cu hramurile .....
Data: Dec 11, 2020
Voluntarii Episcopiei de Nord din Norvegia, Suedia și Danemarca au trimis aproape 200 de cadouri pentru copiii aflați în centrele sociale de la Valea Plopului, județul Prahova.
Darurile conțin articole de îmbrăcăminte de iarnă, jocuri educative, dulciuri ș.a.
.....Data: Dec 11, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Rafail Noica - Accedia
Pr Rafail Noica - Cum am devenit ortodox - p1
Pr Rafail Noica - Criza in biserica - postul mare 2003 - p1
Pr Rafail Noica - Cultura duhului p2
Pr Rafail Noica - Ce este omul - Alba Iulia - nov 2006 - p1
Pr Rafail Noica - Postul si iertarea - destin si vocatie in ortodoxie - p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).