A doua zi de Rusalii, a fost una bogata in evenimente spirituale pentru credinciosii aradeni care au sarbatorit hramul Catedralei arhiepiscopale, Sfanta Treime, prin participarea la Sfanta Liturghie arhiereasca, informeaza episcopiaaradului.ro.In seara zilei, incepand cu ora 18.00, A.S.C.O.R. Arad, a organizat o manifestare duhovniceasca dedicata praznuirii Sfintei Treimi. Aceasta a debutat in incinta Paraclisului universitar cu hramul Sf. Cuv. Maxim Marturisitorul si Sf. Mare Mucenic Mina , cu slujba Vecerniei, savarsita de catre Inaltpreasfintitul Parinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, , inconjurat de un sobor de preoti, cadre didactice la Facultatea de Teologie din Arad, de studenti si credinciosi. Intr-un inaltator cuvant de invatatura, Inaltpreasfintia Sa a prezentat bogatia invataturii de credinta despre Sfanta Treime, dogma fundamentala a crestinismului. Chiriarhul a vorbit despre diferenta dintre lucrarile Sfantului Duh si manifestarile duhului celui viclean asupra fiintei umane, precum si despre gravitatea pacatelor de moarte, impotriva celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi. Inaltpreasfintia Sa a argumentat din punct de vedere dogmatic si liturgic reprezentarea ortodoxa a icoanei Sfintei Treimi de la stejarul Mamvri si modul in care credinciosul trebuie sa se raporteze la dumnezeire. In finalul cuvantului, a reprodus in fata auditoriului o zicere a Sf. Grigorie Teologul care precizeaza ca: Despre Dumnezeu, nu putem cuvanta oricum, oricand si oriunde .Seara duhovniceasca s-a incheiat cu cantari de lauda si rugaciuni adresate Sfintei Treimi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 601
Id: 14479
Data: Jun 17, 2011
Imagine:
Duminica 12 iunie 2011, la praznicul Pogorarii Duhului Sfant, credinciosii parohiei Sf. Treime din Troy, Michigan, au sarbatorit 30 de ani de la sfintirea bisericii, informeaza romarch.org. Trei ierarhi au fost prezenti la Sf. Liturghie: IPS Arhiepiscop Nicolae, IPS Mitropolit Nicholas de la .....
Data: Jun 17, 2011
Din incredintarea Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscop al Aradului, episcopul romanilor din Ungaria, Preasfintitul Parinte Siluan, a participat in a doua zi de Rusalii, in parohia Chelmac, la activitatea pastoral-misionara organizata de preotii din Cercul misionar .....
Data: Jun 17, 2011
Sarbatorirea Sfintei Treimi a prilejuit hramul celei mai mari biserici din Eparhia Slatinei − Catedrala din orasul Corabia. Astfel, un sobor de 12 preoti au savarsit Sfanta Liturghie si parastasul pentru ctitorii bisericii, inconjurati de o multime de credinciosi, informeaza .....
Data: Jun 17, 2011
Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei a sfintit piatra de temelie pentru o noua biserica ce va fi construita in municipiul Dej, judetul Cluj, informeaza radiorenasterea.ro. Slujba a fost oficiata joi, 16 iunie, pe locul viitorului locas din cartierul Mulatau. Aici a fost .....
Data: Jun 17, 2011
Conferintele preotesti de primavara din Arhiepiscopia Clujului au continuat astazi, 16 iunie 2011, in Protopopiatul Dej, fiind prezidate de Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului. Inainte de deschiderea sedintei de lucru, preotii au participat la un Te Deum .....
Data: Jun 17, 2011
Elevii bucuresteni olimpici la disciplina Religie au fost astazi, 16 iunie 2011, premiati. La Biserica Acoperamantul Maicii Domnului Titan, 62 de elevi de la peste 40 de institutii de invatamant au primit cadouri, informeaza TRINITAS TV. I-am rasplatit in primul rand cu binecuvantarea .....
Data: Jun 17, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Nicolae Tanase - Duminica a 4-a din Postul Mare
Pr Nicolae Tanase - Despre Spovedanie
Pr Nicolae Tanase - De la prietenie la iubire
Pr Nicolae Tanase - Familia crestina - Tinerii si provocarile lumii de azi - Piatra Neamt 8martie2005 p6 - raspunsuri
Pr Nicolae Tanase - Despre casatorie 3
Pr Nicolae Tanase - Adormirea Maicii Domnului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).