Sarbatorile lunii ianuarie

Prima luna a anului, cunoscuta in popor si cu numele de Gerar , este bogata in sarbatori. La 1 ianuarie, Biserica a praznuit Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului. Tot in prima zi a anului, crestinii ortodocsi l-au cinstit pe Sfantul Ierarh Vasile cel Mare, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV. Botezul Domnului sau Boboteaza este sarbatorita, ca in fiecare an, la 6 ianuarie. In toate lacasurile de cult ortodoxe, cu ocazia marelui Praznic al Epifaniei, se savarseste Slujba Aghesmei Mari. Slujba sfintirii apei se poate face atat in Ajun, cat si in dimineata zilei de Boboteaza si aminteste de momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos a fost botezat in apele Iordanului. La 7 ianuarie, in Biserica Ortodoxa se face pomenirea Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului. Deoarece aceasta sarbatoare cade in acest an vineri, Biserica a randuit sa se faca dezlegare la peste in aceasta zi. Pe 10 ianuarie, in calendar este mentionat Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti. Sfantul este praznuit in mod deosebit in judetul Bacau, dar si in Capitala, o parte din moastele sale aflandu-se la Manastirea Christiana . Cuviosul Antonie cel Mare, ocrotitor al multor lacasuri de cult din tara noastra, este cinstit la 17 ianuarie. Pe 21 ianuarie este pomenit Cuviosul Maxim Marturisitorul, iar pe 25, Sfantul Ierarh Grigorie Teologul. In penultima zi a lunii ianuarie, Biserica noastra face pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, zi in care toate institutiile de invatamant teologic ortodoxe isi vor sarbatori ocrotitorii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 481

Id: 11094

Data: Jan 3, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).